Despre cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos - Traduceri 16

Preț normal
43,00 lei
Preț de vânzare
43,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786066667340
După primul volum din operele efremiene, dedicate erminiilor scripturistice, acest al doilea volum se ocupă de redarea omiliilor închinate celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului Iisus Hristos. Desigur, pe lângă omiliile care poartă acest titlu, am adăugat încă şase opere efremiene care au tangenţă cu subiectul volumului în cauză. Am optat deci pentru o grupare a omiliilor şi am încercat să urmăm cât mai fidel linia editorului grec. 
 
Sperăm că acest volum va contribui şi mai mult la valorificarea reală a Sfântului Efrem Sirul şi va conduce spre o meditaţie profundă la sensul vieţii. 
 
 
 
„Am auzit despre Judecată, dar am luat-o în batjocură. Am auzit despre moarte şi am trăit ca şi cum aş fi nemuritor. Iată, am ajuns lipsit de pocăinţă şi nu este cine să mă izbăvească. Iată, cer ajutor şi nu este cine să mă ajute. Iată, sunt condamnat şi nu este cine să mă slobozească. Dreaptă este Judecata lui Dumnezeu! De câte ori am vrut să mă pocăiesc şi din nou am făcut mai rău! De câte ori am îngenunchiat spre pocăinţă şi din nou m-am arătat neascultător! De câte ori m-a miluit [Dumnezeu], iar eu din nou L-am mâniat pe Dumnezeu!” 
 
Sfântul Efrem Sirul