Supremația cuantică. Cum va schimba totul revoluția computerelor cuantice

Preț normal
59,00 lei
Preț de vânzare
59,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786064023650
Autor invitat la Brand Minds 2024

Un captivant ghid al viitorului extraordinar al informaticii cuantice, oferit de autorul bestsellerului Ecuația lui Dumnezeu

Suntem în pragul unei revoluții tehnice: dezvoltarea computerului cuantic. Și, deși mass-media s-au concentrat în principal pe potențialul uimitor al acestor computere de a sparge orice metodă de criptare cunoscută, a început deja cursa pentru exploatarea puterii lor incredibile de a schimba lumea. Căci cine va prelua conducerea în acest domeniu se va afla și în fruntea revoluțiilor pe care computerele cuantice le vor face posibile: o nouă economie energetică datorită noilor tehnologii de stocare; o Revoluție Verde în agricultură și alimentație; noi tratamente medicale datorită calculării structurilor genetice și chimice la un nivel nemaiîntâlnit până acum; și chiar controlul încălzirii globale sau rezolvarea celui mai mare mister al științei — originea universului.

Michio Kaku, fizician și futurolog de renume mondial, ne invită la o călătorie captivantă într-un viitor fascinant. O carte pentru oricine este interesat să descopere posibilitățile de rezolvare a unora dintre cele mai mari probleme ale omenirii.

„Noi credem că inteligența înseamnă să cunoaștem, când de fapt esența inteligenței este să vedem viitorul.“ - Michio Kaku

Kaku relatează pe larg istoria calculatoarelor, purtându-i pe cititori în vremurile mașinii Turing și ale inventării tranzistorilor, ca elemente esențiale, fără a pierde însă din vedere acest viitor

extraordinar... Proza lucidă și procesul de gândire ale lui Kaku schițează cât se poate de clar acest punct de cotitură tehnologică.“ - The New York Times Book Review

„Edificatoare... Supremația cuantică dezvăluie o perspectivă uluitoare și cuprinzătoare asupra promisiunilor, puterii și posibilităților informaticii cuantice... Kaku va stârni imaginația cititorilor interesați de legătura dintre computere și mecanica cuantică.“ – Booklist

„Navigând cu îndemânare și luciditate în peisajul științific relevant, Kaku excelează în dezvoltarea unor metafore ușor de înțeles pentru complexitatea mecanicii și informaticii cuantice, oferind cititorilor o prezentare cuprinzătoare a calculului cuantic, a principiilor care stau la baza acestuia și a potențialului său.“ – Science

Michio Kaku este profesor de fizică teoretică la City University din New York și coautor al teoriei corzilor, corespondent științific pentru CBS This Morning și prezentator al unui mare număr de emisiuni TV dedicate științei. Totodată, Kaku este gazda a două programe de radio extrem de apreciate: Science Fantastic, difuzat săptămânal de peste 100 de posturi americane și, de asemenea, online în întreaga lume; și Exploration, în care vorbește despre știință, tehnologie, politică și mediu și poate fi ascultat și online.

La Editura Trei au mai apărut Fizica imposibilului, Fizica viitorului, Lumi paralele, Viitorul minții umane, Viitorul omenirii și Ecuația lui Dumnezeu.