Cuvinte ascetice Sf.Simeon Stalpnicul - Pagini de filocalie 4

Preț normal
30,00 lei
Preț de vânzare
30,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786066661232
Volumul de față cuprinde toate omiliile și scrierile ascetice păstrate ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (521-592), fiind prima traducere într-o limbă modernă. Sfântul Simeon este cel mai cunoscut dintre sfinții stâlpnici, după ce, omonimul său, numit Simeon cel Bătrân, cu un secol înainte descoperise lumii acest extraordinar mod de viață ascetică. Sfântul Simeon din Muntele Minunat ocrotește de mai bine de 500 de ani Moldova și Lavra Neamțului, prin moaștele sale ce se află aici, odor neprețuit, dăruit Mănăstirii de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Sfântul Simeon a fost un ascet și orator precoce, începându-și starea de stâlpnic la vârsta de șapte ani, „încât și dinții și i-a schimbat, când era pe stâlp” (Evagrius Scolasticul). A fost un sprijin puternic al credinței ortodoxe în Biserica Antiohiei din secolul al VI-lea, încercată dur de extinderea ereziei monofizite, invazii ale perșilor, dar și de cutremure devastatoare. Cuvintele de față, scrise prin directa lucrare a Duhului Sfânt (Viața Sfântului Simeon, 32), rostite de pe stâlp începând de la vârsta de 10 până la 24 de ani, ne descoperă un învățător minunat al credinței și viețuirii ortodoxe, preocupat atât de îndrumarea duhovnicească a monahilor ce-l urmau, cât și de mântuirea întregului popor al lui Dumnezeu.