Lupta mea alături de Dumnezeu împotriva Satanei

Preț normal
25,00 lei
Preț de vânzare
25,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731418636

Anunță-mă când reapare în stoc!

Preot al Congregației Sfântul Paul, pr. Gabriele Amorth (1925-2016), a fost recunoscut la nivel internațional ca fiind cel mai mare exorcist din lume. Misiunea sa de alungare a diavolului printr-o dăruire neîncetată a câştigat recunoştința a mii de credincioși și stima celor mai importante autorități ale Bisericii Catolice. A scris numeroase lucrări de succes și a realizat o emisune radio foarte populară la Radio Maria din Roma. Înalt și chel, cu un zâmbet primitor şi ochi voioși, Don Amorth a petrecut zeci de ani luptându-se cu diavolul corp la „corp", executând literalmente zeci de mii de exorcisme. Când a murit părintele Amorth în 2016, era cel mai faimos exorcist din lume, un legendar şi miraculos izgonitor de demoni. Pentru mulți pe care i-a ajutat, a fost trimisul lui Dumnezeu, eliberându-i de ani de opresiune demonică; pentru alții a reprezentat doar tipul ăla sărit de pe fix, preotul extremist ce-l vedea pe dracul pretutindeni. În aceste interviuri nepublicate până acum, părintele Amorth te duce în lumea sa, oferindu-ți viziunea înfiorătoare a luptelor sale zilnice cu diavolul. În această carte nu veți întâlni un magician sau un nebun, ci veți cunoaște un creştin autentic şi un preot umil, unul care glumește și ia viața aşa cum i-o oferă Providența. Nu numai că veți învăța de la Don Amorth cum procedează şi de ce, dar veți descoperi și sursa credinței sale profunde și a curajului său remarcabil: puncte forte esențiale nu numai pentru exorcişti, ci pentru fiecare persoană care îl iubește și îl slujește cu adevărat pe Dumnezeu. Într-adevăr, cu ajutorul acestor pagini fascinante, putem ajunge să dobândim aceeaşi dârzenie ca și părintele Gabriele Amorth, neînfricatul exorcist care se lupta zilnic cu Satana... şi care a și câștigat. Printr-o serie de convorbiri cu părintele Gabriele Amorth în ultimi ani de viață, transcrise cu extremă fidelitate de gândire și limbaj, Elisabetta Fezzi ne redă în această carte un adevărat testament spiritual al celui mai faimos și îndrăgit exorcist. Astfel aflăm detalii deosebite ale vieții sale, ale vocației sale și ale activității de exorcist: când, adolescent fiind, se simte chemat la preoție, apoi despre diferitele oportunități pe care i le oferă viața (Acțiunea Catolică, munca politică cu Andreotti.), până la alegerea complexă și obositoare a ultimilor treizeci de ani, dedicați luptei împotriva diavolului și efortului de a aminti lumii că figura Satanei nu trebuie luată în derâdere. Pagini care ne descoperă personalitatea complexă a preotului paulin, cu totul altceva decât imaginea de om posomorât, cum adesea a fost descris: Amorth este cu siguranță riguros, cu sine înainte de toate, dar și ironic, simplu ca un copil în unele momente, capabil să glumească și să ia viața așa cum i-o oferă Providența. A doua parte a cărții adună, tot datorită Elisabettei Fezzi, o serie de mărturii ale persoanelor care i-au fost mai apropiate: de la Roza, care îl asista la exorcisme; la cei doi preoți paulini care i-au stat aproape în momentele dificile până la părintele Stanislau, din ordinul pasionist, care i-a urmat. Cuvintele sale și cele ale prietenilor ne oferă mijloacele ideale de a pătrunde în lumea celui mai mare exorcist din ultimii o sută de ani.