Sunt veșnic prietenul vostru. Viața, minunile, rugăciuni

sf. Dimitrie Basarabov

Acest produs nu este momentan in stoc!

Completati formularul de mai jos pentru a fi anuntat cand acest produs revine pe stoc.

Numele tau:
Email:

Avându-L pe Dumnezeu de faţă, toate ale omului se limpezesc şi toată sârguinţa lăuntrică este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria paşnică, blândeţea, delicateţea faţă de întreaga făptură şi lumina cea veşnică. Pe această cale a simplităţii şi-a săvârşit călătoria pământească şi Preacuviosul nostru Părinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul său lăuntric este cu totul strălucitor, pentru că întru el vedem lucrătoare gingăşia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfântul Dimitrie întru sufletele noastre? Tot ceea ce tăinuim de privirea dumnezeiască. Cerându-i rugăciunile şi mijlocirile, Cuviosul străpunge cu lumină bezna dintru noi. Astfel, el dăruieşte odihnire sufletelor noastre, iar mângâierile sale săvârşesc fapte uimitoare.
Ajută-ne, Cuvioase Dimitrie, să pricepem dragostea dumnezeiască a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubește într-atât, încât să-Și dea viața pentru noi. El este Singurul Care prețuiește fiecare clipă, fiecare dor, fiecare suspin și cel mai mărunt lucru pe care îl săvârșim în viețuirea noastră, pentru că dragostea Lui este atotcuprinzătoare și ne îmbrățișează deplin încă de la zămislire, dăruindu-ni-Se fiecăruia în adâncurile nețărmurite ale smereniei Sale dumnezeiești.

Fii primul care da un review!
Detalii despre produs:
An aparitie: 2021
Autori: sf. Dimitrie Basarabov
Colectie: Recomandari
Editura: Sophia
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-830-6
Pagini: 128

Avându-L pe Dumnezeu de faţă, toate ale omului se limpezesc şi toată sârguinţa lăuntrică este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria paşnică, blândeţea, delicateţea faţă de întreaga făptură şi lumina cea veşnică. Pe această cale a simplităţii şi-a săvârşit călătoria pământească şi Preacuviosul nostru Părinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul său lăuntric este cu totul strălucitor, pentru că întru el vedem lucrătoare gingăşia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfântul Dimitrie întru sufletele noastre? Tot ceea ce tăinuim de privirea dumnezeiască. Cerându-i rugăciunile şi mijlocirile, Cuviosul străpunge cu lumină bezna dintru noi. Astfel, el dăruieşte odihnire sufletelor noastre, iar mângâierile sale săvârşesc fapte uimitoare.
Ajută-ne, Cuvioase Dimitrie, să pricepem dragostea dumnezeiască a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubește într-atât, încât să-Și dea viața pentru noi. El este Singurul Care prețuiește fiecare clipă, fiecare dor, fiecare suspin și cel mai mărunt lucru pe care îl săvârșim în viețuirea noastră, pentru că dragostea Lui este atotcuprinzătoare și ne îmbrățișează deplin încă de la zămislire, dăruindu-ni-Se fiecăruia în adâncurile nețărmurite ale smereniei Sale dumnezeiești.

An aparitie 2021
Autori sf. Dimitrie Basarabov
Colectie Recomandari
Editura Sophia
Format 13x20 cm
ISBN 978-973-136-830-6
Pagini 128

Clientii carteortodoxa.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi

 

 
Scroll