Vindecătorul rănit. Povești de viață, mit și realitate

Sunt psihoterapeuții și consilierii „vindecători răniți”? Au suferit, pe parcursul vieții lor, înainte de a îmbrățișa această profesie, experiențe asociate cu importante răni emoționale și, ca urmare, această „vătămare” îi face capabili să empatizeze într-o manieră mai profundă cu pacienții și clienții lor? Sau sunt motivați de un sentiment de altruism pur? În cartea de față autoarea utilizează cercetarea calitativă pentru a examina mitul popular conform căruia terapeuții sunt „vindecători răniți”. Rhona M. Fear prezintă poveștile de viață ale unui număr de șapte psihanaliști și psihoterapeuți renumiți, incluzându-i pe Sigmund Freud, John Bowlby și Patrick Casement, concentrându-se în detaliu pe experiențele legate de traumele de la începutul vieții, pe problemele de atașament, pe tulburările psihice și pe atitudinea de rezistență în fața figurilor de autoritate. Cartea identifică anumite tipare și teme comune în istoriile de viață ale acestor figuri de prim rang, aducând o nouă perspectivă asupra trainicului mit al vindecătorului rănit.

Rhona M. Fear are o experiență de peste 30 de ani în psihoterapia psihanalitică. Este autoarea mai multor cărți, printre care Attachment Theory: Working Towards Learned Security (Routledge).

Propria experiență de tulburare mentală implică capacitatea de a înțelege o multitudine de lucruri. În primul rând, înțelegerea faptului că nu suntem mai buni sau mai puțini vulnerabili în fața vicisitudinilor vieții decât oricare dintre pacienții noștri ce se pot confrunta cu perioade de tulburare psihică atunci când se prezintă în cabinetele noastre. Acest lucru ne ajută poate să nu ne simțim omnipotenți sau grandioși, ci să ne comportăm plini de smerenie.
Rhona M. Fear

Frankl a fost capabil să supraviețuiască pentru că a simțit că trebuia să-și rescrie și să-și publice manuscrisul pierdut. Un prieten din lagăr a furat pentru el niște formulare S.S. din biroul în care lucra, iar un alt tovarăș de-ai săi i-a făcut cadou de ziua lui un ciot de creion. Înarmat cu aceste daruri, Frankl și-a petrecut nopțile lungi încercând să evite colapsul cardiovascular în timp ce suferea de efectele tifosului și făcându-și notițe ce i-ar fi permis în viitor să-și rescrie cartea. Acest fapt arată că sentimentul de a avea un scop este ceea ce l-a ținut pe Frankl viu timp de trei ani de existență înfiorătoare. A înțeles că întrebarea nu este ce așteptăm noi, ca indivizi, de la viață, ci ce așteaptă viața de la noi.
Rhona M. Fear