Ulise, Atena și ceilalți

Preț normal
158,00 lei
Preț de vânzare
158,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786303033983
Ulise, Atena și ceilalți: Mitologia greco romană povestită prin pictură/ Ulysse, Athéna et les autres: La mythologie gréco-romaine racontée par la peinture de Camille Jouneaux este o încântătoare colecție de artă „la purtător”, care reconstituie mitologia greco-romană cu ajutorul unor capodopere aparținând unor artiști celebri precum Botticelli, Tițian, Rubens, Caravaggio, Chagall sau Artemisia Gentileschi, ca să amintim doar câțiva dintre ei. 

Fiecare pictură este pusă în context prin evocarea mitului care a inspirat-o, prin repere din literatura antică și printr-o analiză pas cu pas, din care dumneavoastră, cititorul, veți dobândi încântare, frumusețe și erudiție.

Albumul propune o manieră interdisciplinară de a înțelege mitologia: personajele fiind prezentate atât prin relatările concise ale legendelor, cât și prin picturile reproduse, aparținând unor epoci și curente artistice diverse, precum și prin citate atent selectate din opere clasice precum Iliada și Odiseea de Homer, Metamorfozele lui Ovidiu, Fabulele luiHyginus, Eneida de Virgiliu, Biblioteca lui Apolodor din Atena sau Munci și zile și Teogonia de Hesiod.

În afară de legendele mitologice și portretele zeilor și eroilor, cartea cuprinde și numeroase pagini tematice dedicate: femeilor și zeităților; bestiarului mitologic; clarificării unor legende mai întortocheate; ceramicii grecești care reproduce scene din mitologie; descifrării originii unor capodopere precum Laocoon și fiii săi, ș.a.

Beneficiind de ilustrații atent selectate care îi conferă plus valoare, această lucrare se adresează deopotrivă începătorilor care doresc să învețe noțiunile de bază, cât și pasionaților care vor să își aprofundeze cunoștințele. O incursiune fascinantă în pictură și mitologie care te va face să simți la final că, dacă ochii noștri s-ar opri mai des peste astfel de cărți, sufletul nostru ar începe să danseze de fericire.

Camille Jouneaux este scriitoare și editorialistă independentă în domeniul cultural. Pe contul ei de Instagram, La Minute Culture, urmărit de peste 175.000 de abonați, ea explică și analizează opere de artă și fenomene din istoria artei. Tonul ei este accesibil, iar conținutul foarte bine documentat. Pe Instagram sau în colaborare cu mass-media, ea lucrează astăzi alături de cele mai mari muzee din Franța, dar și din Belgia și Elveția pentru a face cultura mai accesibilă publicului larg și pentru a încuraja vizitele la muzee. 

Dacă vă întrebați cumva, cum i-a venit autoarei originala idee de a „cupla” unele dintre cele mai cunoscute povești din lume cu capodoperele picturii care le ilustrează, ei bine, Camille Jouneaux însăși a mărturisit, în introducerea acestei cărți, că pasiunea ei pentru istoria artei nu  fost hrănită de vreo tradiție de familie sau prin formarea ei academică, ci pur și simplu de dragostea ei ingenuă pentru cărți și povești.

Mai mult decât atât, descoperirea mitologiei greco-romane încă din copilărie i-a oferit un fir călăuzitor prin lumea artei, întrucât pictura s-a inspirat dintotdeauna din aceste legende. Astfel, cartea își propune să unească mitologia și pictura, aducând împreună texte antice și mari artiști, într-o lucrare destinată publicului larg, nu numai „consumatorilor” de artă.

Pentru a spune aceste povești, autoarea a făcut alegeri asumate între diferitele versiuni ale miturilor și a optat în general, pentru folosirea numelor grecești ale personajelor, explicate clar pentru a evita confuziile. Cartea subliniază totodată prezența continuă a mitologiei în viața contemporană și importanța autorilor antici care au transmis aceste legende până în prezent.

„În final, de la numele străzilor la firmele comerciale și până la start-upurile care înfloresc pe internet, mitologia continuă să ne populeze existența fără ca măcar să ne dăm seama. Care dintre noi, atunci când evocă cel mai frumos bulevard din lume, își amintește că Champs-Élysées desemna odinioară tărâmul celor fericiți din regatul lui Hades? Aceste legende dăinuie în lumea noastră actuală datorită autorilor care le-au transcris sau care chiar le-au inventat.” (Camille Jouneaux, Ulise, Atena și ceilalți)

Lucrarea de față este concepută ca o celebrare a picturii mitologice, reunind artiști consacrați și mai puțin cunoscuți, de la Tițian, Rubens și Caravaggio, până la pictorițe remarcabile precum Artemisia Gentileschi sau Élisabeth Vigée Le Brun. De asemenea, volumul abordează cu luciditate rolul și reprezentarea femeilor în mitologie, invitând cititorul la reflecție, fără judecăți simpliste sau anacronice.

În final, cartea este o invitație la descoperire și redescoperire, menită să ofere aceeași bucurie a explorării pe care autoarea a trăit-o pe parcursul scrierii ei.

Împărțită în patru părți, cartea începe cu o introducere despre originea legendelor și se încheie cu tabele care evidențiază descendența celor mai importanți zei greco-romani.