Taina credinței. Introducere în teologia dogmatică ortodoxă

Teologia ortodoxă nu a avut niciodată o colecţie de adevăruri dogmatice la fel de bogată şi de exhaustivă după modelul a ceea ce a reprezentat pentru Apus Summa theologica a lui Thoma de Aquino, în care s-a încercat o sistematizare a întregii învăţături a credinţei creştine sub formă de întrebări-răspunsuri. Vreme de secole, lucrarea magistrală a lui Thoma de Aquino a predeterminat dezvoltarea gândirii teologice în Occident, care a devenit tot mai raţională şi mai scolastică. Influenţată de condiţiile istorice, teologia ortodoxă din ultimele veacuri cunoaşte o puternică înrâurire din partea „teologiei academice” apusene, care a pătruns destul de mult în manualele ruseşti de dogmatică redactate în secolul al XIX-lea. Îndepărtarea de viaţa duhovnicească autentică şi caracterul speculativ caracteristic „teologiei academice” din Biserica Catolică de până la Conciliul Vatican II sunt foarte prezente în teologia dogmatică rusă din veacul trecut. Abia în veacul al XX-lea, datorită scrierilor unor teologi precum Vladimir Lossky, G. Florovsky şi alţii s-a pus capăt influenţei scolasticii asupra teologiei ruse şi s-au elaborat noi perspective comune în cadrul cercetării teologice a căror deviză principală a fost: „Tot înainte, spre scrierile Sfinţilor Părinţi”.

Viaţa în Hristos este un foc duhovnicesc, iar teologia care începe prin a se construi pe argumentele raţiunii este asemenea paielor mistuite şi transformate în cenuşă de focul experienţei religioase autentice. Teologia nu trebuie să fie în contradicţie cu viaţa duhovnicească, ci dimpotrivă, să izvorască din aceasta; aşa s-a întâmplat cu teologia Sfinţilor Părinţi vreme de douăzeci de secole, începând de la Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ignatie Teoforul şi până la Sfântul Teofan Zăvorâtul şi Sfântul Siluan Athonitul. Ne-am străduit să ne bazăm în lucrarea de faţă pe învăţătura Sfinţilor Părinţi, ţinând seama de altfel nu numai de conţinutul comun al tuturor scriitorilor bisericeşti, ci şi de opiniile teologice specifice – theologoumena – revărsate de anumiţi scriitori în tezaurul de cunoştinţe al credinţei creştine. Potrivit concepţiei ortodoxe, criteriul cel mai important al rigorii teologice este consensus patrum, armonia şi consensul Sfinţilor Părinţi cu privire la chestiunile fundamentale de doctrină. Acest consens nu trebuie înţeles ca ceva artificial, elaborat prin amputarea contribuţiei individuale celei mai remarcabile a fiecăruia dintre autori sau ca un „numitor comun” al gândirii patristice. Consensul Sfinţilor Părinţi presupune înţelegerea lor în privinţa chestiunilor fundamentale, admiţând însă şi unele neînţelegeri cu privire la aspecte izolate. Din acest motiv, numeroase păreri personale ale Sfinţilor Părinţi fac parte din consensus patrum ca roade ale căutării lor spirituale de oameni de credinţă inspiraţi de Dumnezeu şi nu trebuie disociate în mod artificial pentru a elabora o viziune schematică sau o „sumă” teologică simplificată.

Pe lângă părerile Sfinţilor Părinţi, am menţionat în această lucrare şi opiniile câtorva teologi ortodocşi contemporani. Dogmatica ortodoxă nu se prezintă ca un monument al Antichităţii creştine: ea necesită o receptare vie şi o interpretare actualizată, care să integreze experienţa omului din veacul al XX-lea. Spre exemplu, într-o expunere despre învăţătura dogmatică a Bisericii, este de neconceput să nu menţionăm opiniile unor teologi cu totul remarcabili precum Mitropolitul Antonie de Suroj sau arhimandritul Sofronie Saharov, care au ştiut să găsească răspunsuri la problemele arzătoare ale omului contemporan, din zilele noastre, rămânând în acelaşi timp întru totul fideli Tradiţiei patristice, probleme ce nu coincid nici pe departe cu cele ce preocupau spiritele omeneşti în veacul al IV-lea. Dogmatica ortodoxă nu poate fi redusă la o simplă repetare a ceea ce a fost spus deja de Părinţii din vechime. Desigur, nu este vorba despre o reinterpretare a dogmelor, ci de o interpretare înnoită a acestora datorită căreia experienţa de viaţă a creştinului din zilele noastre devine una cu sistemul dogmatic.

Întemeiată pe experienţa spirituală, străină de orice raţionalism sau scolastică, teologia ortodoxă rămâne şi în zilele noastre la fel de vie şi de activă ca în veacurile trecute. Întrebările pe care şi le pune omul din zilele noastre sunt aceleaşi ca odinioară: ce este adevărul? Unde este sensul vieţii? Cum să găsim fericirea? Cum să dobândim fericirea cea veşnică? Creştinismul nu urmăreşte să pună punctul pe i, inventariind până la epuizare toate întrebările sufletului omenesc. El revelează însă o realitate diferită, ce depăşeşte în aşa măsură tot ceea ce ne înconjoară în această viaţă pământească încât, odată confruntat cu ea, omul îşi uită întrebările şi perplexităţile, deoarece sufletul lui este în contact cu divinul şi tace în prezenţa tainei pe care nici un cuvânt omenesc nu este în stare să-l exprime.



Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk