Strigătul copiilor muți. O perspectivă psihanalitică asupra celei de a doua generații a Holocaustului

Unul dintre lucrurile cele mai interesante, dar si cele mai îngrijoratoare pe care le aflăm din această excelentă carte este că trauma se transmite: pacienții lui Ilany Kogan aparțin celei de a doua generații a holocaustului. Cu alte cuvinte, ei sunt copiii acelor evrei supraviețuitori, ai căror părinți au fost exterminați în lagărele naziste. Te poți întreba în ce fel te instruiesc evenimente groaznice petrecute unei alte populații cu peste șaptezeci de ani în urmă. Dacă este adevărat că trauma se transmite - și lectura acestei cărți ne convinge pe deplin de existența acestui fenomen – atunci copiii supraviețuitorilor comunismului vor fi și ei marcați de traumele suferite de părinți, mai ales când aceștia se vor fi apărat de neplăcerea gândurilor și trăirilor prin îndepărtarea lor din conștiință. Pentru noi lecția cărții constă în ideea că doar asumarea trecutului, confruntarea conștientă cu el, oricât de dureroasă ar fi, îi ferește pe copiii noștri de repetarea inconștientă a acelorași probleme și suferințe. 
 
Ilany Kogan este profesor și supervizor la Departamentul de Psihoterapie al Școlii Medicale de la Universitatea din Tel Aviv, psiholog clinician și psihanalist formator, membru al Asociației Psihanalitice Internaționale. Trăiește și lucrează în Israel. 
 
 
În analiză, Kay s‑a plâns mult despre alterarea mirosului său. Doar acum am putut face conexiunea cu povestea tatălui său, despre oameni murind în excrementele și vărsăturile lor, nefiind în stare să ajungă la latrina publică din cauza mirosului 
îngrozitor care emana de acolo. Astfel, alterarea simțului olfactiv a devenit un mecanism de supraviețuire. Starea constantă de foame a lui Kay, ca și faptul că suferea de frig și inabilitate de a găsi haine călduroase potrivite, făcuseră parte din experiențele tatălui său vitreg în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. 
Ilany Kogan 
 
 
În ciuda relației sale calde cu tatăl său, Josepha și‑a descris totuși copilăria ca pe un joc de‑a v‑ați ascunselea cu moartea, în legătură cu relația tată‑copil. Ea a ilustrat aceasta cu episoade morbide în care fantezia și realitatea fuzionau. Una dintre ocupațiile preferate ale Josephei era de a risca să fie împușcată de un vecin. Acest vecin era iritat de pisicuțele vagaboande care rătăceau prin ferma lui. Când auzea miorlăitul lor, el își lua pușca și trăgea în ele fără ezitare. Josepha se ascundea uneori după tufișuri și „miorlăia" pentru a‑l provoca. Bărbatul ieșea din casă blestemând pisica, și trăgea în tufișuri, ratând‑o totuși. 
Ilany Kogan 
 
 
Cuprins 
 
Cuvânt-înainte la ediția în limba română 
Mulțumiri 
Cuvânt-înainte 
Prefață 
Introducere 
 
I. O călătorie prin Castelul de Gheață 
II. Moartea într‑o îmbrățișare de iubire 
III. Cea de a doua piele 
IV. O călătorie către durere 
V. De la acting out la cuvinte și sens 
VI. Iubirea și moștenirea trecutului 
VII. În aceeași barcă 
 
Epilog 
Postfață 
Note 
Bibliografie