Starețul Anatolie de la Optina

Preț normal
26,00 lei
Preț de vânzare
26,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9999000224343
Format: 14x20 cm
Pagini: 382
An aparitie: 2012

Publicarea colecţiilor dedicate stareţilor de la Optina, prin prezentarea unor chipuri de pocăinţă, a unor „genii ale sfinţeniei” se doreşte a fi un izvor de viaţă care să îl adape autentic pe creştin în setea lui după sens, după Hristos, să îl îndrume pe omul contemporan în căutarea odihnei sufleteşti, să-i umple viaţa cu duh şi adevăr.
Cuviosul Anatolie, stareţ şi egumen al Schitului Sihăstriei Optina, ucenicul celor doi mari stareţi de la Optina al Cuvioşilor Macarie şi Ambrozie, el însuşi povăţuitor a doi viitori stareţi, al Sfinţilor Varsanufie şi Nectarie, este deosebit de cinstiti şi iubit, atât de credincioşii mireni, cât şi de cinul monahal. Pentru mulţi, scrisorile Cuviosului Anatolie au devenit cel mai important îndreptar în viaţa duhovnicească. Primul pas recomandat este rugăciunea: „Aşa trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru ca între sufletul celui ce se roagă şi Dumnezeu să nu fie nimic şi nimeni, doar Dumnezeu şi sufletul, pentru ca cel ce se roagă să nu simtă nici cerul, nici pământul şi nimic în afară de Dumnezeu, astfel rugăciunea nu va fi desăvârşită”.
Viaţa Cuviosului Părinte Anatolie a fost întotdeauna luminată de lumina credinţei, a ascultării autentice şi a smereniei. Pe ucenicii săi, îi învaţă să înceapă cu smerenia, să lucreze cu smerenia şi să termine cu smerenia pentru a fi împreună cu sfinţii. Să aibă o adevărată şi fidelă chezăşie pentru smerenie – automustrare, la care să adauge şi răbdarea, să se înarmeze cu rugăciunea lui Iisus, cu aducerea aminte de moarte - atunci va deveni pentru ei o bunătate jugul poruncilor Evangheliei. Le spunea adesea că ne folosim de o mare jertfă, adusă de Preadulcele Iisus pe crucea Veşnicului Adevăr; dar nu avem nimic bun de oferit. Îi îndemna să lucreze după putere şi să nu îşi preţuiască ei înşişi vredniciile şi meritele lor, să nu le socotească virtuţi, ci neputinţe şi păcate pentru că făcând aceasta Domnul nu îi va părăsi niciodată.
Ducând o viaţa exclusiv lăuntrică el a imprimat în scrisorile sale duhul său insuflat de alte gânduri şi simţăminte creştine. Scrisorile sale ne învaţă să Îl cunoaştem şi să-L iubim pe Dumnezeu, clarifică scopul înalt al vieţii creştine şi monahale, dau curaj şi bărbăţie în lupta cu patimile, învaţă rugăciunea lui Iisus şi, în genere, cuprind nenumărate lecţii folositoare pentru oricine caută viaţa duhovnicească. Afirmă în scrierile sale că nu se poate ca soarele să nu lumineze, apa să nu împrospăteze şi focul să nu încălzească, cu atât mai mult Domnul care este de o mie de ori mai luminos decât orice soare va asculta rugăciunile noastre, dar va face doar ceea ce Îi este plăcut.
Nu numai foştii fii duhovniceşti ai stareţului, pentru care orice cuvânt al stareţului este sacru şi scump, dar şi toţi creştinii vor citi scrisorile sale cu bucurie şi spre marele lor folos sufletesc, şi vor face din ele cartea lor de căpătâi, alături de scrierile părinţilor şi învăţătorilor credinţei şi vieţii creştine.
Viaţa şi scrisorile sale ne dau posibilitatea să vedem profunzimea lucrării tainice de rugăciune a Ieroschimonahului Anatolie şi înţelepciunea cârmuirii stăreţeşti, să simţim acea prezenţă a bucuriei harice, pe care au încercat-o toţi cei care au fost în comuniune cu dânsul în viaţa sa pământească. Le spunea că: „Vei răbda şi pace vei avea. Dacă vei începe să răsplăteşti răul cu răul, atunci pacea te va părăsi şi Dumnezeu te va lăsa fără judecată. Unde este pace acolo este Dumnezeu!”
Şi după trecerea sa din viaţa pământească, marele şi binecuvântatul rugător, pururea lucrătorul rugăciunii minţii şi a inimii, rămâne pentru noi un povăţuitor de neînlocuit, un învăţător al rugăciunii, continuă să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre în Ierusalimul ceresc, înaintea tronului dumnezeiesc.
Sperăm ca lecturarea acestei cărţi să îl conducă pe cititor, prin pocăinţă, rugăciune şi iubire, la viaţa în Hristos, singura care îi va oferi bucuriile adevărate, libertate reală şi lumină în viaţă.

Magdalena Ciubotaru

Staretul( duhovnicul, n.n.) este cel ce gazduieste in sufletul sau si imbratiseaza cu vointa lui propriul tau suflet si vointa ta. Din clipa cand si-a ales un staret, omul renunta la propria sa vointa, incredintandu-i-se lui cu cea mai deplina supunere si cu o totala uitare de sine. Acela care-si pecetluieste astfel soarta accepta de bunavoie aceasta incercare, aceasta austera ucenicie, in speranta ca la capatul unor indelungate straduinte va ajunge sa se invinga pe sine si sa se domine atat de perfect, incat dupa o viata intreaga de ascultare sa poata dobandi, in sfarsit, deplina libertate, descatusandu-se de propriul sau eu, ca nu cumva sa impartaseasca soarta celor care-si incheie viata fara a reusi sa se regaseasca pe sine. F.M. DISTOIEVSKI, Fratii Karamazov