Principii ortodoxe de creştere a copiilor. Educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu
- Preț normal
- 35,00 lei
- Preț de vânzare
- 35,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
9789731366067
Dragostea nu‑l răsfaţă pe copil şi nici nu îi face viaţa uşoară. Dragostea se manifestă prin asceza reală de a rezista ispitei cedării sau enervării şi de a stabili limite clare şi sistematice, rămânând totodată de partea copilului.
Philip Mamalakis
***
Philip Mamalakis, lector al Institutului Teologic Grec Ortodox „Holy Cross” din Boston, unde ţine cursul de îngrijire pastorală, este teolog şi psiholog, deţinător al unui doctorat în dezvoltarea copilului şi relaţiile familiale, cu specializare în căsătorie şi terapia de familie.
Cartea de faţă, rod a peste douăzeci de ani de experienţă profesională şi parentală, este una dintre lucrările pe care şi le doreşte în bibliotecă orice părinte care întâmpină probleme în relaţiile cu copiii săi şi în creşterea acestora. Stilul de expunere lucid, logic şi excelent organizat al psihologului şi profesorului se îmbină desăvârşit în această lucrare cu căldura credinţei, cu dragostea şi jertfelnicia de părinte a şapte copii, care ştie nu din auzite ce înseamnă nevoinţa educării pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
***
Philip Mamalakis – deținător al unui masterat în teologie şi al unui doctorat în dezvoltarea copilului şi relaţiile familiale, cu specializare în căsătorie şi terapia de familie – este lector al Institutului Teologic Grec Ortodox „Holy Cross” din Boston, unde ține cursul de îngrijire pastorală.
Domeniul său de interes profesional este teologia pastorală ortodoxă, cu un accent deosebit pe căsătorie, familie și creșterea copiilor. El studiază, de asemenea, interfața dintre teoria psihologică contemporană și teologia ortodoxă. De 21 de ani ține seminarii despre creşterea copiilor şi scrie lucrări pe această temă.
Colaborează cu Departamentul pentru Căsătorie și Familie al Arhidiocezei Ortodoxe Grecești în dezvoltarea unui program ortodox de pregătire pentru căsătorie.
Este căsătorit şi are şapte copii.