Părinții evoluționismului. Tetralogia omului nou (vol.1) (coperta cartonată)

 Omul respinge, în mod firesc, radicalismul ateu, orb la întreaga realitate nevăzută și, astfel, neconvingător, fiindcă omul cunoaște din experiență că are un suflet și sentimente, pe care ateismul nu le poate explica, intuiește din toții porii inimii că există o perfecțiune a proiectului divin, vizibilă în creație, și o infinitate rațională, a cărei icoană este universul, pe care întâmplarea nu le poate genera6 . Dar acest ecou spiritual nu poate fi descifrat limpede de urechea minții noastre, atât de tocită de hiperexcitarea simțirii. De aceea, fiindcă omul nu mai are răbdarea și resursele necesare ca să se desprindă din vraja ei și să alerge plângând la Dumnezeu, ca să înțeleagă ce se petrece cu sine, este paralizat de comoditate și preferă să își ascundă capul în nisipul atotmâncător al teismului, care îi spune că nu se poate face nimic și trebuie să se lase purtat ca un obiect de valul evoluției care va rezolva automat totul, inclusiv îi va oferi cunoașterea necesară pentru a supraviețui în lupta pentru existență în detrimentul adversarilor săi. Cu alte cuvinte, îi dă o speranță falsă, printr-o credință falsă, arătându-i o falsă dragoste. Astfel că lupta noastră pentru vindecarea minții (și deci a firii) nu se mai duce azi cu „bacteriile” grosolane ale ateismului, ci cu „virușii” mutanți ai teismului care au înscriși, în „codul lor genetico-gnostic”, panteismul și neclarul neliniștitor.