Pâinea cerească. Predici despre Dumnezeiasca Liturghie

Preț normal
4,50 lei
Preț de vânzare
4,50 lei
Preț normal
9,00 lei
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731364018

Anunță-mă când reapare în stoc!

În centrul vieţii creştine a fost ­întotdeauna Dum­nezeiasca Liturghie: Jertfa Trupului şi a Sângelui lui Hristos, fără de care împărtăşirea cu Dumnezeu nu este cu putinţă. A conştientiza toată însemnătatea ei, a lua parte la ea cu toată fiinţa, cu toată mintea şi cu toată inima, este una dintre cele mai mari lucrări ale creştinului – şi pe calea ei ne călăuzesc predicile cu insuflare dumnezeiască ale unuia dintre sfinţii vremurilor moderne. Ierarh atât trăitor, cât şi învăţat, a cărui propovăduire a fost întotdeauna întărită de vieţuire, Serafim al Dmitrovului a reuşit să transmită păstoriţilor săi nu simple cunoştinţe, ci har şi putere pentru a trăi creştineşte în vremuri a căror greutate abia ne-o putem închipui astăzi. 
Încântătoare prin simplitatea şi frumuseţea lor, aceste învăţături ale Sfântului Serafim despre Dum­ne­zeiasca Liturghie vor da cititorului să g­uste din puterea care i-a purtat cu biruinţă pe noii ­Mucenici şi Mărturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria creştinătăţii.