Maria din Nazaret: locurile, timpurile şi persoanele din viaţa sa

A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.

Evident, trebuie să înfrumuseţăm puţin această imagine cu anumite particularităţi, pentru ca ea să reziste la confruntarea cu Maria din Evanghelii. La urma urmei, aici ea este prezentată ca descendentă din dinastia regală davidică, aşadar, ca membru al unei familii nobile decăzute, cu o lungă tradiţie în spate. Mai mult, printre rudele sale o întâlnim pe soţia unui preot al templului, ce pare să fi făcut deja în tinereţea sa un vot de castitate, lucru mai degrabă neobişnuit pentru o fată evreică, şi deţinuse o cunoaştere extraordinar de bună a Sfintei Scripturi, fapt despre care Magnificat este o mărturie impresionantă. În mod firesc, dacă toate acestea i se atribuie, după cum se întâmplă astăzi în mod intenţionat, faţă de fantezia vivace a evangheliştilor, întreaga operaţiune se dovedeşte a fi în mod hotărât mai simplă.

Însă cine o coboară pe mamă, în acest mod, îl degradează şi pe Fiu. Este un adevăr cert şi s-a demonstrat în orice timp că Dumnezeu „îi înalţă pe cei umili”, după cum ascultăm în Luca, din gura Mariei (Lc 1,52). Totuşi, aceasta nu ne obligă la vreo concluzie predeterminată despre biografia şi poziţia socială a Fecioarei din Nazaret. Desigur, însăşi Maica lui Dumnezeu i-a ales în mod repetat pe simplii ţărani – de la Bernadeta Soubirous la păstoraşii din Fatima – pentru a-i transmite Bisericii sale mesaje profetice. Însă, pentru această misiune, trebuie să se folosească de „canale” care sunt şi deosebit de pure şi limpezi din punct de vedere intelectual. Un lucru cu totul diferit a fost, în schimb, cel mai mare mister al istoriei mondiale, întruparea lui Dumnezeu! Dacă deja profeţii biblici au avut nevoie de o purificare interioară pentru a-l vedea pe Dumnezeu, dacă doar marelui preot îi era permis să se apropie de „arca alianţei”, cu atât mai aleasă trebuia să fie tânăra femeie pe care însuşi Dumnezeu a ales-o să fie timp de nouă luni locuinţa sa pe pământ, ca „arcă a alianţei”.

Fiecare biografie istorică se bazează, în primul rând, pe unele surse privilegiate prin apropierea lor cronologică. În cazul Mariei, este vorba despre Evanghelii şi Faptele Apostolilor, a căror redactare se situează în primele două sau trei decenii de la adormirea ei. Totuşi, informaţiile pe care le putem prelua sunt limitate, dat fiind faptul că interesul lor de bază este rezervat de bună seamă lui Isus şi apostolilor. Există un alt grupaj de surse, cel puţin cu un secol mai târziu, care este numit apocrife („ascuns”, nerecunoscut de Biserică). Originea cea mai recentă a acestor texte nu trebuie să ne preocupe, dacă ne gândim că, pentru biografiile unor filosofi greci, noi acceptăm chiar surse care ajung până la câteva secole după moartea lor. Tacitus şi Suetonius, autorii primelor biografii despre împăratul Augustus, au scris la începutul secolul al II-lea. Iosif Flaviu, sursa noastră principală despre Irod cel Mare, îşi compune opera după un secol de la urcarea lui pe tron. Dat fiind faptul că deseori în Antichitate multe lucruri erau transferate oral în primă fază şi numai ulterior erau transcrise pe pergament sau papirus, o anumită distanţă temporală era o regulă. Pe de altă parte, exista tendinţa, chiar în interiorul creştinismului, să se compună texte edificante pline de înfrumuseţări imaginare. Chiar şi cea mai veche şi venerabilă tradiţie, chiar şi cea mai frumoasă legendă, poate avea un nucleu de adevăr istoric, cu tot respectul susţinătorilor moderni ai „demitizării”. Este necesar, aşadar, să se caute aducerea la lumină a acestui nucleu de adevăr, cu toate că uneori este vorba despre o muncă obositoare. Pentru a o îndeplini trebuie să ne întrebăm, înainte de toate, dacă şi în ce măsură una sau alta dintre aceste surse conţine informaţii verificabile din punct de vedere istoric sau arheologic.

Este posibil ca lucrurile să fi fost, cel puţin în parte, aşa cum sunt prezentate? Scenariul descris poate corespunde Iudeei celui de-al doilea templu? Manuscrisele de la Marea Moartă, cu toate că uneori pot fi supraevaluate, ne prezintă cel puţin un cadru autentic şi contemporan al religiozităţii iudaice din perioada de trecere dintre cele două Testamente şi pot să fie luate în considerare ca termen de comparaţie în diverse chestiuni. Faptul că textele apocrife mai sus menţionate provin în mare măsură dintr-un context în care erau încă în viaţă rude apropiate ale lui Isus şi ale Maicii Domnului le face şi mai interesante. Unind datele lor cu cele din Evanghelii şi din cercetările arheologice, se obţine un cadru coerent, care corespunde din punct de vedere cronologic şi cultural contextului Mariei, fără a fi necesar să se pună în discuţie ceea ce s-a petrecut atunci în mod extraordinar, pentru că nu avem niciun drept. Faptul că intervenţia lui Dumnezeu în istorie poate să meargă dincolo de limitele cotidianităţii noastre şi chiar dincolo de legile naturale este un element fundamental al credinţei creştine şi nu poate fi negat de explicaţii raţionaliste precipitate. Totuşi, înainte de a trece la studiul aprofundat al acestor surse antice, ne aşezăm pe urmele unei persoane. Nu vom căuta să întâlnim altceva decât chipul însuşi al Mariei, imaginea ei învăluită de mister, pentru a putea înţelege cu ajutorul ei perioada istorică ce ne-a adus mântuirea.

Michael Hesemann