Inteligența animalelor. O introducere prin experimente
- Preț normal
- 95,00 lei
- Preț de vânzare
- 95,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
9786067976908
Cu o prefață semnată de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan
Pe copertă: Gustav Klimt, Copacul vieții, 1905
Colecţia Noua Spiritualitate este coordonată de Dumitru Constantin-Dulcan.
Cartea scrisă de Eleodor Gh. Bistriceanu este o adevărată enciclopedie care ne vorbește, pe baza experimentelor științifice, despre universul cognitiv, nebănuit de interesant, al lumii fără grai articulat. Ea este rezultatul unui lung travaliu intelectual efectuat cu o remarcabilă cultură și cu inteligență, cu o afecțiune și o devoțiune de o rară noblețe pentru toate ființele cu care coabităm pe această planetă. Scriind această carte, intenția autorului este aceea de a stabili o relație de respect între noi și animale, de a înțelege o parte din misterul lor, care, indiscutabil, este și al nostru. Neînțelegerea rostului lor a avut consecințe iremediabile, prin dispariția multor specii de animale. Dacă nu vom ține seama de aceste avertismente, ultima specie care va dispărea, spun toți comentatorii acestui fenomen, va fi cea umană. Citiți cu răbdare această carte minunată, care vă va marca și vă va transforma profund. (Dumitru Constantin-Dulcan)
* * *
În ultimele decenii, tot mai multe studii efectuate asupra animalelor arată că acestea sunt dotate cu capacități cognitive formidabile, la care nu s-ar fi gândit nimeni în urmă cu 50 de ani. Problema inteligenței animalelor este una cu mult mai subtilă decât ar putea să pară la prima privire, aceasta cerând un efort remarcabil de inteligență și de imaginație din partea cercetătorilor angajați în acest studiu. Lumea animalelor, ca și aceea a plantelor, constituie o imensă galaxie, poate infinit mai complexă decât aceea astronomică. În loc să ne propunem, ca specie, să colonizăm alte planete, ar fi mai bine să ne propunem mai întâi, cu umilință, cu smerenie, să înțelegem ființele care ne înconjoară pe planeta noastră și să le ocrotim cu mare grijă, pentru a putea păstra minunile biodiversității actuale.
Prezenta lucrare abordează un subiect spinos, și anume inteligența animalelor. Este o temă care îi face pe mulți sceptici, fără nicio simpatie față de necuvântătoare, să ridice cu nepăsare din umeri, aceștia considerând că animalele ar fi lipsite de inteligență, de gândire proprie, de sentimente, de capacitatea de a se întoarce în trecut sau de a face planuri de viitor. Scopul principal pe care ni l-am propus a fost tocmai corijarea acestei atitudini iresponsabile și vinovate, ce rezultă din lipsa de informare. Am abordat inteligența animală pe o solidă bază experimentală, încercând să selectăm experimentele cruciale, deschizătoare de drumuri, care, în același timp, par a fi de necontestat. Am analizat conceptul de inteligență din diferite puncte de vedere, iar cartea este scrisă în așa fel încât să poată fi citită de orice om interesat de viața necuvântătoarelor, de abilitățile cognitive ale acestora, fără a fi nevoie de o pregătire preliminară. (Eleodor Gh. Bistriceanu)
* * *
Cuprins
Prefață de prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan
Cuvânt-înainte
1. Introducere
2. Originea barierei pe care omul a pus-o între el și toate celelalte specii
3. Pledoarie pentru cunoașterea și ocrotirea animalelor și plantelor care ne înconjoară
4. Antropomorfizare
5. Instinctele animalelor
5.1. Definiție
5.2. Comportamente instinctuale fixe
5.3. Stimuli
5.4. Instincte și automate
5.5. Comportamente instinctuale complexe
6. Învățarea în lumea animalelor
6.1. Învățarea asociativă
6.1.1. Condiționarea clasică (reflexele condiționate)
6.1.2. Condiționarea operantă (operant conditioning)
6.2. Învățarea prin insight
6.3. Învățarea observațională
6.4. Imprinting
7. Behaviorism
8. Sunt animalele inteligente?
9. Canonul lui Morgan
10. Standardul dublu cu care sunt tratate animalele
11. Dificultățile studiului inteligenței animalelor
12. Umwelt
13. Calități pe care, în aparență, nu le are decât omul
14. Animale și unelte
15. Limbajul diferitelor specii
15.1. Dansul albinelor
15.1.1. Dansul circular
15.1.2. Dansul în formă de opt (dansul balansat)
15.1.3. Completări
15.2. Irene Pepperberg și papagalul Alex
15.3. Limbajul corporal. Cazul Hans cel Deștept
16. Sentimentele animalelor. Empatie și echitate
16.1. Legătura mamă-pui
16.2. Empatia în lumea animalelor
16.3. Simțul echității
17. Memoria animalelor
17.1. Imprinting
17.2. Permanența obiectului sau percepția amodală
17.3. Recunoașterea partenerilor sociali
17.4. Potrivirea cu modelul
17.5. Uluitoarea memorie a cimpanzeilor
17.6. Memoria păsărilor care fac provizii
17.7. Memoria insectelor. Experimentul lui Tinbergen
18. Capacitatea de a opera cu concepte abstracte
19. Conceptualizarea (categorisirea) în lumea animalelor
20. Cultura animală
20.1. Învățarea prin observare
20.2. Tendința de a imita. Experimentele lui Bandura
20.3. Tendința de conformare. Experimentele lui Asch
20.4. Experimentul lui Milgram. Obediența față de autorități
20.5. Experimentul lui Zimbardo
20.6. Comentarii
21. Sarcini neuzuale. Învățarea observațională la insecte
22. Conștiința de sine a animalelor
23. Concluzii
Bibliografie
Index
* * *
ELEODOR GH. BISTRICEANU este absolvent al Facultății de Matematică a Universității din București, al Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din București și al Facultății de Biologie a Universității din București. După absolvirea studiilor de matematică, autorul a obținut repartiție dublă, fiind integrat în Institutul de Tehnică de Calcul din București (I.T.C.), unde a lucrat ca cercetător științific. A obținut doctoratul în matematică cu teza intitulată Metode ale analizei reale și complexe în tomografia computerizată, conducătorul fiind regretatul prof. univ. emerit dr. Octavian Stănășilă. Studiul tomografiei computerizate l-a introdus pe autor într-un remarcabil circuit de idei interdisciplinare, care l-au făcut să urmeze studii superioare în electronică și biologie, în acest din urmă domeniu obținând și un masterat. Autorul este un mare simpatizant al animalelor și plantelor și, de asemenea, un om care apreciază foarte mult filosofia și raționamentele subtile, indiferent de domeniul în care sunt aplicate (matematică, fizică, biologie, economie etc.). Lucrările următoare dau o imagine asupra preocupărilor autorului cărții de față.
Volume proprii:
Principiile matematice și fizice ale tomografiei computerizate, Editura Matrix Rom, București, 1996, 222 pagini A4.
Algebre booleene și circuite digitale, Editura Matrix Rom, București, 1997, 242 pagini A4.
Introducere în electronică și aplicațiile ei, vol. I+II, Editura Matrix Rom, București, 1996, vol. I – 244 pagini A4, vol. II – 200 pagini A4.
Teorie științifică și realitate, Editura Asidra, București, 2004, 173 pagini A4.
Bazele mecanicii, vol. I+II, Editura Sigma, București, 2008, vol. I – 1374 pagini A4, vol. II – 878 pagini A4.
Apicultură, vol. I+II, Editura Eledra, București, 2011, vol. I – 595 pagini A4, vol. II – 600 pagini A4.
Introducere în teoria grafurilor, vol. I, Editura Eledra, București, 2013, 800 pagini A4.
Elemente de fizică modernă, Editura Eledra, București, 2015, 350 pagini A4.
Din marea înțelepciune a popoarelor: povești și povestiri cu tâlc, Editura Eledra, București, 2016, 150 pagini A4.
Inflație, bancheri, politicieni, Editura Eledra, București, 2017, 200 pagini A4.
Bani și parazitism, Editura Eledra, București, 2018, 180 pagini A4.
Volume în colaborare:
Eleodor Gh. Bistriceanu, Octavian Stănășilă, Matematică discretă (Cultură informatică, mecanismele calculului, rețele neurale), Editura Matrix Rom, București, 1996, 160 pagini A4.
Eleodor Gh. Bistriceanu, Octavian Stănășilă, Matematică și realitate (...Probleme deschise/închise, Haos, Tomografie, Undine...), Editura Matrix Rom, București, 1996, 172 pagini A4.
Eleodor Gh. Bistriceanu, Octavian Stănășilă, Meandrele euristicii, străpungeri finalizate, Editura Eledra, București, 2018, 470 pagini A4.
Autorul este colaborator la redactarea lucrării:
Enciclopedie matematică, coordonată de Marius Iosifescu, Octavian Stănășilă și Dan Ștefănoiu, Editura AGIR, București, 2010, 1274 pagini A4.
Autorul este, de asemenea, participant la ciclul de emisiuni intitulat Inteligența animalelor, realizat de prof. univ. dr. ing. Liviu Dumitrașcu (www.youtube.com/dumitrasculiviu/oameni cu poveste) și la alte emisiuni televizate.
* * *
Noua Spiritualitate este emanaţia unei Noi Ştiinţe care s-a conturat îndeosebi către sfârşitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledează pentru originea spirituală a Universului.
Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizaţii tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiţiei umane. În acelaşi timp însă filosofia care a motivat-o nu a reuşit să evite actuala criză globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasaţi, mai aproape de autodistrugere.
Colecţia noastră se deschide, aşadar, tuturor cărţilor menite să propună o soluţie de ieşire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valenţă demersului spre o lume mai bună.
Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeaşi gândire. Acesta este motivul pentru care toţi comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate. Respectul pentru viaţă, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, şi nu a urii şi a dezbinării, constituie esenţa Noii Spiritualităţi. (Dumitru Constantin-Dulcan)