Incercare de metafizica eshatologica

Această carte, așa cum sugestiv indică și titlul, este o încercare de interpretare gnosologică și metafizică a sfârșitului omului și a lumii.

Potrivit lui Berdiaev omul s-a trezit  „aruncat”  în lume; o lume care i se prezintă, într-o primă etapă ca o enigmă. Nu știe de unde vine, dar își asuma „îndrăzneața sarcină” de a descifra semnificația lumii și a vieții sale.

Întregul proces de cunoaștere devine o luptă: Încotro îl va purta această cunoaștere? Spre sine? Spre o dimensiune pur rațională a existenței? Spre o altă lume exterioară? Cum trebuie înțeles sfârșitul acestei lumi?  Și, în definitiv, ce este lumea, o simplă formă de realism naiv? Acestea fiind câteva din întrebările care ridică probleme și tensiuni în încercarea omului de a găsi un rost și o semnificație lumii în care s-a trezit.

Această scurtă incursiune în argumentarea lui Berdiaev, de la începutul cărții deschide în următoarele capitole (nouă, în totalitate) ample direcții de cercetare a problemei cunoașterii și a existenței umane, a misterului noutății și a problemei istorice și a eshatologiei. 

„Totul e adâncit în misterul Spiritului. Dar în căile Spiritului se produc o autoalienare, o exteriorizare și obiectivare. Creația lumii prin Dumnezeu este o înțelegere obiectivată a misterului Spiritului. Drama trăită între Dumnezeu și om este în interior, o dramă triplă. În centru e Fiul Său, Omul etern. Deznodământul este dat de Spirit, de Duhul care purcede etern de la Dumnezeu. Ceea ce se numește lumea creaturilor prezintă o imagine răsturnată a procesului. Din eternitate, Dumnezeu este un triumf al luminii asupra tenebrelor, un triumf al sensului asupra a ceea ce nu are sens, al frumuseții asupra urâciunii, al libertății asupra necesității. Dar în misterul Duhului există Dumnezeu și Celălalt al Său. Aceast lucru nu este exprimat complet prin doctrina Absolutului, care nu cunoaște pe Celălalt al lui Dumnezeu și n-are raporturi cu el. Misterul prim este și cel al nașterii lui Dumnezeu în om (care include lumea în el) și nașterea omului în Dumnezeu. Aceasta înseamnă, în limbajul nostru imperfect, că Dumnezeu are nevoie de actul creator al omului. Omul nu este numai păcătos, conștiința păcatului este doar un moment din calea urmată de om și de creator. Tragedia fără ieșire a omului, dialectica libertății, a necesității și a harului își au soluția în Misterul Divin, în Dumnezeirea care este în profunzimi mai mari decât drama ce se petrece între Creator și Creație, decât reprezentările cerului și ale infernului. Aici limba omenească tace. Perspectiva eshatologică nu este numai cea a unui sfârșit mai mult sau mai puțin precis al lumii, ea este a fiecărui moment de viață. În fiecare din aceste clipe trebuie terminată vechea lume și începută cea nouă. Duhul suflă prin toată această lucrare. Eonul sfârșitului este revelația Duhului”.