Frumusețea satului românesc: patrimoniu și tradiții în Arhiepiscopia Bucureștilor

S-au spus cuvinte frumoase despre satul românesc, elogiat în acest an, dar şi ajutat prin numeroase proiecte ale Bisericii şi cinstit ca un spațiu în care s-a născut veşnicia.

Dumnezeu ne poartă prin multe locuri, însă fiecare dintre noi simte dorul după ținutul natal ‒ considerat de toţi deopotrivă o gură de rai și un loc al frumuseților nepământene. Aceleaşi sentimente nutrim față de sătenii blânzi și harnici pe care i-am îndrăgit în anii copilăriei, pentru preoţii râvnitori, învăţătorii şi demnitarii harnici. Această nostalgie ne însoțește pretutindeni, o purtăm în tainița inimii ca pe o comoară de mare preț.

În contextul declarării anului 2019 drept An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, am propus Editurii Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei acest nou proiect editorial.

Volumul care vede acum lumina tiparului ilustrează frumusețea satului tradițional din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Alături de informații despre istoria așezărilor umane și despre intensitatea vieții monahale din această zonă, despre dinamica populației rurale în ultimele veacuri, despre meșteșuguri și despre înfățișarea unei gospodării tradiționale, am încercat în această lucrare să descriem tradițiile populare românești, având convingerea că ele rămân tezaurul nostru de mare preț.

Nu trebuie să asistăm indiferenţi la sărăcirea ansamblului de datini, obiceiuri și credințe care constituiau specificul vieții țăranului român și care au îmbogățit existența înaintașilor noștri, ci se cuvine să le redescoperim, să le conservăm şi să le transmitem generațiilor viitoare.

Tradițiile, obiceiurile, datinile, cântecul, portul popular și arhitectura tradițională, toate sunt o expresie a spiritualității românești și conturează „dimensiunea românească a existenței”. Uitarea acestora nu poate însemna decât o împuținare a ființei spirituale și o „înstrăinare a oamenilor de propria identitate etnică și culturală”, așa cum a semnalat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit” – cu atât mai mult acest îndemn al filosofului Constantin Noica trebuie urmat când este vorba despre cultura tradițională.

Adresăm mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, părintelui consilier prof. dr. Mihail Săsăujan, domnului lector dr. Sebastian Nazâru, monahiei dr. Atanasia Văetişi, părinţilor protoierei din Ilfov şi Prahova, precum şi tuturor celor care ne-au pus la îndemână imagini, date şi documente de arhivă.

Lucrarea de faţă vorbeşte de la sine despre satul românesc, oriunde s-ar afla, despre oameni şi frumuseţi care nu se pot pierde în iureşul pe care îl străbatem.

† Timotei Prahoveanul ,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor