Florilegiu patristic despre înțelepciune
- Preț normal
- 19,00 lei
- Preț de vânzare
- 19,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
9786069698525
Florilegiu patristic despre înțelepciune
– Selecție de texte, introducere și comentarii de preot asist. dr. Alexandru Atanase Barna –
Editura Cuvântul Vieții continuă editarea unor fragmente de texte patristice, mai puțin cunoscute spațiului românesc, organizate tematic și comentate din perspectiva provocărilor actuale pe care fiecare creștin ortodox trebuie să le cunoască și la care să răspundă în mod armonios, atât prin educație, dar mai ales prin viață.
Dincolo de intenția catehetică și practică, această colecție își dorește să îi invite pe cititori la o meditație teologică pe seama profunzimii textelor patristice și a modului în care Sfinții Părinți au problematizat odinioară, în contexte diferite, dar pe marginea acelorași provocări spirituale și intelectuale. […]
Tema acestui volum este înțelepciunea, pe care Sfinții Părinți au cunoscut-o și interpretat-o în acord cu viziunea biblică asupra ei, fiind în permanență conștienți de faptul că adevărata înțelepciune este, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu în istorie și în viața omului.
La Sfinții Părinți, căutarea înțelepciunii se transformă dintr-o anumită filosofie, în sens de știință umană a înțelepciunii, într-o viață de bucurie, de credință, de descoperire a lui Dumnezeu, Izvorul înțelepciunii, și de pace, ca semn al unei renașteri spirituale și al unei experiențe superioare în viața duhovnicească a omului.
Textele din acest volum oferă posibilitatea cititorului să guste, măcar parțial, din acea bucurie a vieții cu adevărat iubitoare de înțelepciune, adică iubitoare de Dumnezeu, în pacea pe care înțelegerea Adevărului o oferă omului nepătimitor.
Editura Cuvântul Vieții