Filosofia în cultura românească

Preț normal
60,00 lei
Preț de vânzare
60,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9899900003492
În Europa, filosofia apare la vechii greci, apoi la romani și își continuă linia evolutivă în spațiul cultural european pe măsura ce popoarele din acest spațiu geografic își vor crea propiile modele existențiale și vor dezvolta propriul limbaj filosofic – limba fiind prima condiție în creația culturală, pilonul-fundament pe care se sprijină și se dezvoltă cultura.
Filosofia românească „începe” târziu, odată cu scrierile lui Dimitrie Cantemir și Samoil Micu – când filosofia europeană cunoscuse deja influența greacă,  romană, medievală, bizantină și latină – și își încetează evoluția, dar nu și existența – avertizează Gheorghe Vlăduțescu! – în anul 1948, când este „nevoită să iasă din istoria vremii”.
Aceasta va fi marcată, în primele sale etape, de procesul de identificare și dezvoltare al propriului limbaj, apoi de mimesis, prin preluarea marilor teme ale filosofiei occidentale, precum și de încercările de identificare ale propriei naturii, ale realității sale valorice.
„Cu faptele sale mari și mici”, filosofia românească cuprinde în istoria sa eforturile sistematice ale reprezentanților săi – Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu, Mircea Florian, Mircea Eliade sau Lucian Blaga –  de a-și identifica direcția și de a-și defini orizonurile; încercări care nu au ferit-o – însă –  de mimetică sau alte capcane! Dar care i-au conferit propriul spațiu și timp cultural, și care au îmbogățit istoria acestui neam...
„Dimitrie Cantemir (1673-1723) scrie Divanul în româneşte (ediţia este însă însoţită de textul grecesc), apoi în latină – Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, Compendiolum universale logices institutiones, pentru ca în 1705 să revină la limba autohtonă, în Istoria ieroglifică, aceasta ca un certificat de naştere al filosofiei noastre”.