Ființa finită și ființa eternă. Opere complete 11/12

Ființă eternă și ființă finită, cel mai important studiu filosofic al lui Edith Stein, este realmente o încercare de ascensiune către sensul ființei, după cum lasă de înțeles subtitlul cărții.
Problema ființei - considerată de Heidegger fundamentală în filosofia occidentală - e încărcată de tensiuni terminologice și conceptuale care fac în mod intrinsec parte din conținutul acestei cercetări caracterizate de o complexă stratificare lingvistică.
Scopul autoarei a fost acela de a asimila tradiția metafizică aristotelic-tomistă și de a o pune în dialog cu reflecțiile care izvorau din analizele școlii fenomenologice husserliene. Argumentele acestei opere se desfășoară în mod parabolic pornind de la analiza ființei reale și esențiale, (cap. II-V) pentru a ajunge la sensul ființei (cap. VI), întorcându-se apoi, în mod analitic, asupra ființei Treimii (cap. VII) și asupra temeiului ființei individuale (cap. VIII).
Nu există problematică filosofică care să nu fie atinsă și cercetată în legătură cu etapele principale ale istoriei gândirii occidentale. Elementele care țin de actualitatea filosofiei lui Edith Stein sunt, între altele, reevaluarea exigentă a posibilității unei filosofii creștine, aducerea în discuție a problemei ființei dintr-o dublă perspectivă, deopotrivă fenomenologică și scolastică, confruntarea permanentă și critică a rațiunii cu credința. În cele două anexe ale lucrării, autoarea se angajează, mai întâi, într-o confruntare curajoasă între gândirea heideggeriană și filosofia tomistă, pentru ca apoi, pornind de la Castelul interior, opera mistică a Sfintei tereza de Avila, să readucă în discuție problema sufletului, o problemă pe deplin absentă din psihologia modernă.