Dogma euharistică

În cuprinsul acestei cărți, Serghei Bulgakov argumentează semnificația minunii Sfiintei Împărtășanii (sau Euharistii). 

Potrivit credinței Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Euharistii pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Această minune nu este însă o prefacere fizică a Sfintelor Daruri, ci una metafizică, o transpunere, care depășește planul legilor biologice.

Astfel, explică Bulgakov, euharistia nu presupune schimbarea unei esențe materiale în alta, în limitele lumii fizice și, prin urmare, nu este o prefacere fizică. Minunea prefacerii nefiind accesibilă simțurilor poate fi doar un obiect al credinței și devine accesibilă doar prin intermediul cunoașterii lăuntrice. 

Odată încheiată această expunere, în care părintele Serghei Bulgakov detaliază taina Sfintei Împărtășanii, spre finalul lucrării acesta își apleacă atenția și asupra problemelor sociale și încearcă să formuleze un răspuns la întrebarea: „Care  este legătura între Sfânta Împărtășanie și viața socială”? 

„Razele de lumină ale Potirului auharistic pătrund întregul întuneric al vieții noastre; iar întunericul nu poate birui această lumină. Inspirația euharistică ar trebui să ne însoțească în viață în toată activitatea noastră creatoare; iar Liturghia – causa comună ar trebui transformată înr-o Liturghie slujită afară din templu. Ea trebuie să devină cauza noastră comună nu numai în interiorul templului, ci și în afară de templu. Aceasta alcătuiește temelia culturii și a sociologiei (viața comună) creștine. Teza generală care se desprinde din pietatea euharistică este aceasta: în viața creștină totul trebuie să fie orientat – dacă nu direct, cel puțin indirect – spre Întrupare și, prin urmare, însoțit cu Potirul euharistic. Și tot ceea ce, într-un sens propriu, nu aparține euharistiei și, tot ceea ce nu poate fi onorat cu o binecuvântare euharistică – n-are drept la existență. Când ne apropiem de Potir nu trebuie să lepădăm, nici să părăsim nimic din ceea ce aparține personalității sau vieții noastre, afară de păcat; iar ceea ce e necesar să fie lepădat, părăsit, trebuie neapărat să fie izgonit și din viață. De vom fi în stare să ne examinăm viața, luând drept temelie criteriul Euharistiei, ce rezultate minunate și edificatoare vor răsări dintr-un atare criteriu!”

Mai presus de orice, Euharistia este o jertfã mântuitoare, ce se aduce „pentru iertarea păcatelor”. Aceasta însă nu istovește puterea jertfei lui Hristos, puterea Întrupării. Ea nu numai că reintegrează natura coruptă a lui Adam, ci și îndrumă către o nouă viață în Hristos. Ea dă omului natural, lui Adam cel vechi, puterea să devină neamul lui Hristos; îi dă putere pentru o nouă viață.

Sobornostia bisericii, adică unirea în dragoste – e Trupul lui Hristos complet, cuprinzând în același timp în sine însuși principiul conducător și ideal pentru frăția omenirii. În simplicitatea și copilărescul ei, s-a descoperit modest, lumii întâi în viața primitivă a bisericii, atunci când creștinii, proaspăt convertiți, au trăit în comuniune religioasã și în unitatea dragostei.