Coruperea omului și a naturii. O investigație a originilor și a consecințelor științei moderne

Hristos – concepția noastră despre Hristos – este modelul pe baza căruia putem răspunde la întrebarea cu privire la cine suntem. El este Omul, „mai Întâi Născut decât toată făptura” (Col. 1, 15), Arhetipul chipului ce se află, ca potențialitate, în fiecare om. În acest fel, ceea ce suntem noi la un moment dat – personalitatea noastră – reprezintă, în fapt, măsura în care explorăm și reușim să atingem acest infinit potențial din adâncurile firii noastre divino‐umane. S‐ar putea ca aceasta să ne pară ușor ciudat. Ne‐am obișnuit atât de mult să Îl vedem pe Hristos ca pe un fel de unică excepție, ca pe o persoană care și‐a făcut apariția la un moment dat în istorie, într‐o manieră cu totul inimitabilă și irepe-tabilă, încât tindem să Îl privim pe Hristos ca pe cineva în mod esențial diferit și îndepărtat de firea noastră. Și astfel ni se pare că nu ne mai poate sluji drept pildă pentru devenirea întru ceea ce noi avem deja sădit înlăuntrul nostru. 
Ceea ce Hristos este din fire, noi suntem prin descendență, prin înfiere dumnezeiască. Suntem fii ai lui Dumnezeu tocmai pentru că Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este om ca și noi. Deosebirea dintre Hristos și noi stă în aceea că El este din veșnicie Fiul lui Dumnezeu, în vreme ce noi suntem fii ai lui Dumnezeu fiindcă suntem zidiți după chipul umanității divine a lui Hristos, a îndoitei Sale firi. Calitatea de Fiu a lui Hristos constituie modelul și temeiul legăturii pe care omul e chemat să o aibă cu Dumnezeirea. Ideea că omul poate fi om despărțit de Dumnezeu este falsă, reprezentând întoar-cerea sub altă formă la erezia nestoriană. 
Conceptul de om implică o relație, o legătură cu Dumnezeu. Acolo unde este afirmat omul, este afirmat și Dumnezeu, iar unde este afirmat Dumnezeu, este afirmat și omul.