Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică

 Ce sa facem si ce nu trebuie sa facem in Sfanta Biserica

Precum păsările nu se pot ridica în zbor de pe pământ în văzduh numai cu o aripă, ci cu amândouă, așa și oamenii nu se pot apropia și a fi cu Dumnezeu, decât numai prin aceste două aripi: credință dreaptă și fapte bune. Aceasta reiese clar din cuvintele Mântuitorului: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra întru Împărăția Cerurilor; ci acela ce face
voia Tatălui Meu Care este în ceruri“, adică cele arătate de El în predica de pe munte (Mt. 7,21; 6; 7).

Sf. Ap. Iacob, după ce arată clar că, credința fără fapte e moartă, ca și trupul fără suflet, adaugă: „Din fapte (bune) se îndreptează omul; iar nu numai din credință“ (Iac. 2, 24, 16-26). Sf. Ap. Pavel arată că faptele bune sunt roadele Duhului, zicând: „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor... Făcând binele să nu slăbim, că la vreme vom secera neostenind. Deci, până când avem vreme, să facem bine către toți și mai vârtos, către cei ai noștri de o credinþă. Domnul va răsplăti fiecăruia după faptele lui... Noi toți trebuie să ne arătăm înaintea Divanului lui Hristos, ca să ia fiecare după cum a făcut, cele ce s-a lucrat prin trup ori bine ori rău“ (Gal. 5, 22; 9, 9,10; Rom 2, 6; 2, Cor. 5, 10). Credința dreaptă cu faptele bune sunt într-o foarte strânsă le gătura, ca și
trupul cu sufletul.

Acestea lucrează mână în mână, ca aripile zburătoarelor sau ca cele două lopeți ale barcagiilor. Barca vieții noastre înaintează cu spor în mântuire la Împărăția lui Dumnezeu numai când vâslim cu cele două lopeți: credința și faptele bune.