Bucuria liniştirii

Dintre toate năzuinţele oamenilor din toate timpurile, una ocupă un loc cu totul aparte şi aceasta este năzuinţa spre linişte. Poate, nu întotdeauna, dar, măcar aşa, din când în când, simţim fiecare dintre noi nevoia de linişte, de pace sufletească. Avem nevoie să ne liniştim pentru a ne reface forţele, pentru a ne odihni mintea ca să putem gândi mai bine, mai aşezat, mai productiv. Atunci când suntem liniştiţi vedem altfel lucrurile decât atunci când suntem stresaţi sau supăraţi. Când suntem liniştiţi suntem bucuroşi.

Numai cel care, dintr-un motiv sau altul, şi-a pierdut liniştea sufletească ştie care este cu adevărat valoarea ei. Şi, odată cu pierderea liniştii sufleteşti află care este valoarea lucrurilor acestora pe care le căutăm încontinuu şi ştie cât mai valorează ele fără să ai tihna de a te putea bucura de ele în linişte. Spunem aceste lucruri într-o vreme în care oamenii caută din ce în ce mai mult lucrurile lumii, care nu sunt rele nici ele şi este bine să ni le dorim. Dar problema este că, din păcate, oamenii nu mai au deloc linişte pentru a se putea bucura de lucrurile pe care le dobândesc cu sudoare.

Încet, încet, oamenii au început să se obişnuiască cu această stare de lucruri şi să li se pară chiar normal să fie aşa. Dar, nu este normal. Pentru că toate trec şi noi trecem şi, la final, când trebuie să dăm socoteală Dreptului Judecător pentru modul în care ne-am trăit viaţa, constatăm că, de fapt, am risipit totul şi nici nu ne-am bucurat, pentru că bucuria cea adevărată este de la Dumnezeu şi se desăvârşeşte în pace sufletească, în linişte şi tihnă.

Ca să avem parte nu doar de lucruri materiale, ci şi de bunuri spirituale, cum sunt liniştea şi bucuria, trebuie să ni le dorim cu adevărat. Nici Sfântul Serafim de Sarov şi nici ceilalţi sfinţi nu au primit sau nu au dobândit de la Dumnezeu toate darurile pe care le-au avut fără să fi avut în sufletele lor măcar un gând îndreptat spre dobândirea acelor daruri. Mai apoi, gândul îndreptat spre dobândirea darurilor duhovniceşti i-a pregătit în aşa fel încât ei să poată primi şi darul teologiei, şi al cunoştinţei, şi al vindecării, şi alte multe daruri, doar pentru că exista în lăuntrul lor un organ capabil să primească aceste daruri[1].

Bucuria şi liniştea sufletească despre care se vorbeşte în volumul pe care îl prefaţăm au fost două teme mult îndrăgite de Sfântul Serafim de Sarov. Un Sfânt care s-a nevoit în mijlocul naturii, undeva în apropierea Mânăstirii Sarov din Rusia, fiind pildă vie de trăire în post, rugăciune şi priveghere, fără a neglija vreo clipă lectura Sfintelor Scripturi şi a operelor Sfinţilor Părinţi. Această vieţuire l-a făcut să strălucească, la propriu, dar, mai ales, l-a împodobit cu o înţelepciune deosebită, încât mii de oameni de toate categoriile sociale veneau la dânsul pentru a primi îndrumare şi liniştire.

Ca mulţi dintre Sfinţii pe care îi cinsteşte Biserica noastră, Sfântul Serafim s-a învrednicit şi de darul săvârşirii minunilor. A vindecat multe boli, unele incurabile, aducând adevărată mângâiere sufletească şi trupească credincioşilor care i-au trecut pragul chiliei în care se nevoia sau care l-au căutat în pustia Sarovului. Datorită curăţiei sale sufleteşti, Serafim trăia în apropierea animalelor sălbatice, care, de multe ori, se apropiau atât de mult de el încât el le hrănea cu mâna sa, fără să-i fie teamă de ele şi fără ca ele să-i facă vreun rău. Totodată, fiind şi văzător cu duhul, Sfântul Serafim a făcut unele prevestiri legate de cele ce se vor întâmpla după plecarea lui din această viaţă, prevestiri care s-au împlinit întocmai.

Datorită evlaviei credincioşilor, multe locaşuri de cult au primit ca hram, ocrotitor şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pe Sfântul Serafim de Sarov. De asemenea, în anul 2017, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale din Bucureşti, Patriarhul Rusiei, Kiril, a adus în dar o parte din Moaştele Sfântului Serafim de Sarov, Moaşte care, după încheierea festivităţilor, au fost dăruite comunităţii ortodoxe ruse de la Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu din Capitală.

În anul 2014, la 12 iulie, am avut bucuria de a săvârşi lucrarea de sfinţire a unui astfel de locaş de închinare într-o zonă pitorească, sus, pe Valea Avrigului, locaş care a primit ca hram Sărbătoarea Înălţării Domnului, dar şi pe Sfântul Serafim de Sarov.

Acum, la patru ani de la sfinţirea bisericii de pe Valea Avrigului, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Serafim, binecuvântăm şi prefaţăm acest volum, al părintelui protopop Vasile Gafton de la Avrig, volum închinat tot Sfântului Serafim de Sarov şi în paginile căruia ne sunt prezentate unele aspecte din viaţa şi învăţătura acestui mare Sfânt al Ortodoxiei, autorul accentuând, aşa cum spuneam ceva mai devreme, în mod special, importanţa bucuriei şi a liniştii.

† Laurenţiu,

Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului