Am supraviețuit Holocaustului

În fiecare ghetou, în fiecare tren cu deportați, în fiecare lagăr de muncă silnică, ba chiar și în lagărele de exterminare, voința de a rezista era puternică și îmbrăca diverse forme; lupta cu puținele arme de care puteai face rost, lupta cu bețe și cuțite, acte individuale de sfidare și protest, curajul de a face rost de mâncare chiar sub amenințarea morții, noblețea de a le refuza nemților dorința ultimă, aceea de a-și desfăta privirile cu panica și disperarea semănate. Până și pasivitatea era o formă de împotrivire. „A nu acționa”, scria Emanuel Ringelblum ca urmare a unor represalii deosebit de violente, „a nu ridica mâna împotriva nemților a devenit actul pasiv și tainic de rezistență al evreului obișnuit”.A muri cu demnitate era o formă de rezistență. Să te opui forței brutale și dezumanizante a răului, să refuzi a te lăsa degradat până la un nivel animalic, să suporți chinurile, să le supraviețuiești torționarilor – iată tot atâtea forme de rezistență. Chiar și să depui mărturie, să vorbești despre cele ce ți s-au întâmplat reprezenta, în ultimă instanță, contribuția ta la o victorie morală. Simpla supraviețuire însemna biruința spiritului uman.Martin GilbertThe Holocaust: A Jewish Tragedy (Collins, 1986)