Adevărul despre „Caietele negre”

Preț normal
57,00 lei
Preț de vânzare
57,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786069659144
O carte ai cărei autori iluștri – Friedrich von Herrmann, ultimul asistent al lui Martin Heidegger, și cercetătorul Francesco Alfieri – își propun nu doar să convingă prin argumente trainice, ci să și risipească încrîncenările față de marele filozof contemporan.

„La începutul anilor 2013 am aflat că în Caietele negre există locuri în care Heidegger discută tema evreilor sau pe cea a iudaismului (universal). Am înțeles imediat că publicarea acestor Caiete negre va da naștere unor nesfîrșite dezbateri internaţionale. Chiar în primăvara lui 2013 l-am rugat pe profesorul Friedrich-Wilhelm von Herrmann – ultimul asistent al bunicului meu şi, potrivit unei dedicaţii scrise de el, cel care avea să fie principalul editor al operelor sale complete – să-şi spună părerea despre aceste Caiete negre, dar mai ales despre pasajele privitoare la evrei ce pot fi găsite acolo şi care deveniseră deja publice, din perspectiva profundei sale cunoaşteri a gîndirii lui Martin Heidegger.

În articolele şi studiile despre Caietele negre începeau să se răspîndească foarte repede expresii foarte pregnante precum „antisemitism onto-istoric” sau „antisemitism metafizic”. Prima întrebare care se ridică în acest context este următoarea: „Se poate vorbi, în genere, de un antisemitism inerent gîndirii heideggeriene?” Profesorul von Herrmann expune, în această lucrare, propriul răspuns la această întrebare. El a găsit în persoana profesorului Francesco Alfieri de la Universitatea Pontificală Laterană un colaborator care ne oferă aici o analiză filologică de ansamblu a volumelor 94, 95, 96 și 97 din operele complete (GA). Cei doi ajung la concluzii uimitoare, care fac cu putință o nouă perspectivă hermeneutică asupra Caietelor Negre”. (din Introducerea lui Arnulf Heidegger)