Convertirea. Misteriosul părinte Daniel de la Rarău

Daniel de la Rarău

27 Lei
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cartea Convertirea unui ateu este o marturisire despre viata unui parinte crescut si eeducat ateu in timpul regimului comunist si care, cu mila si ajutorul Harului Dumnezeiesc, a ajuns monah si slujitor al Domnului la Manastirea Rarau.
Am scris cartea pentru folosul duhovnicesc al celor credinciosi si pentru cei pacatosi, ca sa indrazneasca cu pocainta si smerenie sa se intoarca la Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu poate sa mantuiasca pe cei mai mari pacatosi si sa-i faca sfinti.
In carte sunt descrise fapte din lumea minunata a lui Dumnezeu, dar si cateva aspecte din lumea intunecata a pacatelor.
Pentru a spori duhovniceste, trebuie sa ne straduim sa fim albina duhovniceasca ce se hraneste cu Harul Dumnezeiesc pe care il primim prin Sfintele Taine, prin rugaciune si celelalte fapte bune crestin-ortopdoxe.
Harul Dumnezeiesc ne curateste, ne lumineaza, ne indumnezeieste si ne ridica duhovniceste in lumea suprafireasca a sfintilor, a ingerilor, a Maicii Domnului si a Preasfintei Treimi. Astfel, viata noastra pe acest pamant va fi o praznuire duhovniceasca, dupa care va urma viata si fericirea cea vesnica.

Fii primul care da un review!
Detalii despre produs:
An aparitie: 2022
Autori: Daniel de la Rarău
Editura: Panaghia
Format: 13.5X20.5 cm
ISBN: 978-606-8587-05-9
Pagini: 372

Cartea Convertirea unui ateu este o mărturisire despre viața unui părinte crescut și eeducat ateu în timpul regimului comunist și care, cu mila și ajutorul Harului Dumnezeiesc, a ajuns monah și slujitor al Domnului la Mănăstirea Rarău.
Am scris cartea pentru folosul duhovnicesc al celor credincioși și pentru cei păcătoși, ca să îndrăznească cu pocăință și smerenie să se întoarcă la Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu poate să mântuiască pe cei mai mari păcătoși și să-i facă sfinți.
În carte sunt descrise fapte din lumea minunată a lui Dumnezeu, dar și câteva aspecte din lumea întunecată a păcatelor.
Pentru a spori duhovnicește, trebuie să ne străduim să fim albină duhovnicească ce se hrănește cu Harul Dumnezeiesc pe care îl primim prin Sfintele Taine, prin rugăciune și celelalte fapte bune creștin-ortopdoxe.
Harul Dumnezeiesc ne curățește, ne luminează, ne îndumnezeiește și ne ridică duhovnicește în lumea suprafirească a sfinților, a îngerilor, a Maicii Domnului și a Preasfintei Treimi. Astfel, viața noastră pe acest pământ va fi o prăznuire duhovnicească, după care va urma viața și fericirea cea veșnică.

An aparitie 2022
Autori Daniel de la Rarău
Editura Panaghia
Format 13.5X20.5 cm
ISBN 978-606-8587-05-9
Pagini 372

Clientii carteortodoxa.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi

Scroll