Tetralogia omului nou. Volumul 2 - Ștința vs. Evoluționismul (ediție cartonată)

Atragem atenția că acest volum, la fel ca primul și următorul, este mult mai cuprinzător (și ca subiecte dezbătute, și ca număr de pagini), decât capitolul corespunzător din teza noastră de doctorat. De asemenea, se deosebește de cartea noastră anterioară, „Catehism despre Știință vs. Evoluționism – întrebări și răspunsuri”, nu numai prin faptul că nu e structurat sub formă de întrebări și răspunsuri, ci într-un text cursiv, ci și prin conținut, aici capitolele din catehism fiind tratate mult mai pe larg, dar conținând și capitole cu totul noi, în care se dezbat probleme foarte „fierbinți”, contemporane: cum demonstrează știința că omul este chipul lui Dumnezeu, iar nu chipul maimuței; relativitatea timpului; „infailibilitatea” și fascinația fizicii atomice (cu accent pe filozofia din spatele mecanicii cuantice – folosită pentru a dogmatisi existența multiversului – și relativiste – folosită pentru a dogmatisi continuitatea spațiu-timp și călătoria prin acesta) și altele…

neschimbabilitatea rațiunii firii (imposibilitatea apariției unor specii noi)
 demonstrată prin argumente științifice

Evoluționismul are trei axiome principale: uniformismul; timpul îndelungat; transformismul. Ele nu sunt premise fizice (științifice), ci metafizice (religioase). Evoluționismul este o ideologie origenist-hindusă, construită pe baza acestor axiome. Dacă axiomele se folosesc doar în interpretarea unor fapte, atunci sunt idei pseudo-științifice. Când sunt considerate legi naturale, stabilite de un zeu vag (dumnezeul imaginat de teiști) sau de zeii păgâni, atunci sunt 100% idei religioase. Ele nu se pot deduce din revelația naturală sau supranaturală fiindcă nu sunt nici realități ale naturii, nici minuni consemnate ale Scripturii, ci doar niște fantezii insuflate de demoni pentru a ne abate cunoașterea de la realitate, iar, din punct de vedere științific, sunt nedemonstrate și nedemonstrabile (deoarece nu țin de fenomene – singurul domeniu accesibil științei). Din cauză că nu se potrivesc cu realitatea vizibilă și invizibilă, falsitatea lor poate fi cu ușurință demonstrată: nu sunt legi ale naturii, ci denaturări ale interpretării ei.

Cele trei premise sunt, în realitate, trei prejudecăți considerate „infailibile”, toate „demonstrațiile” evoluționiste pornind de la ele. Sunt dogme în care se crede cu fanatism, dar nu sunt mărturisite ca atare. Fanatismul dogmatic evoluționist constă în „crede și nu cerceta” în spusele înaintașilor renumiți ai evoluționismului, un fel de profeți ai vechiului zeu „Rațiunea căzută”, redenumit azi „Știință”. „Eu nu cred în Dumnezeu, fiindcă cred în știință – sau cred în Dumnezeu când și în măsura în care concordă cu știința” este confesiunea de credință contemporană majoritară. Dacă omul de știință cercetează până la capăt datele științifice disponibile, fără să se lase manipulat de incoerența ilogică și circulară a argumentației evoluționiste, nu poate fi evoluționist. Firea, esența și originea lucrurilor sunt inaccesibile cunoașterii autonome a întregii firi create, cu atât mai mult omului, dependent, după cădere, de simțuri și timp, fiindcă fie sunt inteligibile și tainice, fie țin de fenomene petrecute într-un trecut mult prea îndepărtat pentru a fi avut observatori științifici. De fapt, chiar și originile au avut martori oculari (Dumnezeu, Sfinții Îngeri, Adam și Eva) care ne-au lăsat mărturii scrise, dar ei nu sunt crezuți de oamenii de știință de azi. Astfel că fenomenele petrecute atunci țin exclusiv de domeniul cunoașterii prorocești, descoperite doar prin har minților unite cu Hristos.

La cunoașterea lor, noi, oamenii mărginiți de amestecul binelui cu răul, avem acces doar dacă credem fără abatere în învățăturile revelate ale Sfinților Părinți. Până să dobândim iluminarea harică, de care nu suntem vrednici, avem de ales: fie să credem în oamenii lui Dumnezeu, fie să credem în oamenii de știință fără de Dumnezeu sau cu un dumnezeu fals. Cu toate astea, dacă un om de știință caută cu sinceritate adevărul, ținând cont, în interpretarea datelor, de revelație, poate progresa enorm și în cunoașterea științifică a firii pe care nu o mai răstălmăcește, ci o înțelege. Un astfel de om poate face progrese mari și importante în ramura sa științifică și poate scăpa de efectele secundare ale unei științe îndreptate, din egoism, spre a face și rău.

Acesta este motivul existenței acestui volum. Vom vedea aici cum oamenii de știință onești ajung la concluziile creaționismului și neagă evoluționismul, fie plecând de la aceleași date ca evoluționiștii, fie descoperind altele noi, prin metode noi de cercetare, datorită efectului, pururea înnoitor, al credinței asupra întregii activități umane. Vom observa cum, alături de Sfinții Părinți, aceștia demască falsurile grosolane ideologice (contrare științei empirice, datelor științifice concrete și interpretării lor coerente, logice și deductive) ale următoarele teze și concluzii evoluționiste: uniformismul, timpul îndelungat (credința în datarea radiometrică), transformismul (verigile intermediare, biologia moleculară evoluționistă – Eva africană și Adam ieșit din Africa –, formarea vreunei specii noi, selecția naturală, selecția sexuală și binefacerile sexului, extincția dinozaurilor cu 60 de milioane de ani în urmă sau în urma vreunui impact cu un meteorit, relativitatea mitică a timpului (ideea că zilele creației ar fi miliardele de ani stabilite de evoluționiști), ideea că straturile geologice s-ar fi format în milioane de ani, că ADN-ul cimpanzeilor ar fi 98,5% ADN-ul omului.

Dar, în același timp, acest volum nu se ocupă doar cu negarea științifică a tezelor și concluziilor evoluționiste, ci aduce la cunoștința publicului larg, în mod sintetic și foarte bine documentat, din surse științifice de încredere, și anumite cunoștințe importante, dovedite de oameni de știință adevărați, care afirmă și confirmă prorociile istorico-științifice (nu literare, simbolice sau alegorice) ale Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți în legătură cu originea cosmosului și a omului:

„Obiectul cercetării acestei teze de doctorat îl constituie analiza teologico-științifică a evoluționismului și respingerea lui din perspectiva teologiei ortodoxe. Actualitatea acestui demers teologic este evidentă pentru domeniul teologiei ortodoxe, deoarece cultura societății de astăzi este în mod prevalent una dependentă de curentul filosofico-științific evoluționist. Pe de altă parte abordarea este de factură interdisciplinară, cele două domenii vizate fiind teologia și știința. Din acest motiv izvoarele bibliografice aparțin cu prioritate specialiștilor în știință iar o parte mai modestă și celor în teologie. Ele sunt de certă valoare și i-au permis autorului să configureze în mod exact toate dimensiunile principale ale temei aborda-te și să formuleze concluziile științifice ale lucrării.

Metoda de cercetare este cea clasică, respectând rigorile academice și caracterul obiectiv al investigării datelor. Calitatea discursului teologic este asigurată de nivelul ridicat al informațiilor bibliografice, de profunzimea analizelor efectuate, de referirile constante la cercetările din domeniul științelor și teologiei contemporane. […]

Apărarea apologetică a conținutului credinței, concomitent cu respingerea teoriilor științifice neconforme cu datele Revelației divine este o sarcină permanentă a teologilor, care trebuie unită și cu trăirea ei în conformitate cu spiritualitatea ortodoxă. De aceea ea reprezintă o temă de extremă actualitate pentru cercetători și în același timp o responsabilitate misionară în vederea îmbunătățirii nivelului duhovnicesc și moral al vieții credincioșilor ortodocși.

Corelativ cu aceasta teologii trebuie să acorde o importanță sporită formulării unor răspunsuri credibile provocărilor culturii postmoderniste, astfel încât să fie depășită confuzia religioasă ce se întâlnește astăzi în multe locuri.

Valoarea aplicativă a lucrării de doctorat reiese din rezultatele cercetării, pe baza cărora studenții teologi sau preoți și monahi pot înțelege mai ușor necesitatea apărării dreptei credințe față de atacurile care provin din partea teoriei evoluționiste, susținută astăzi de numeroși oameni de știință.

De aceeași importanță sunt și considerațiile teologice formulate față de provocările postmodernității, în general, care pot fi utilizate în dialogul dintre teologie și știință.”

Acad. Prof. Univ. Emerit Dr.[1] Octavian Popescu

[1] În Biologie (Biochimie). Domnia sa are o înaltă specializare (vizibilă în CV-ul domniei sale) și în Chimie (generală și anorganică, fizică, organică), Metode biochimice instrumentale, Bio-Nano-științe, Anatomie umană, Fiziologie umană, Fiziologie comparată, Neurofiziologie, Dezvoltare embrionară, Histologie, Citologie, Biologie medicală, Biologie celulară, Biologia celulei maligne, Microbiologie, Biologie moleculară, Genetică, Genetică umană, Imunologie, Ecologie, Biomatematică și Biofizică.