Rugăciuni ale Euharistiei. Partea I: Mărturii și anaforale primare
- Preț normal
- 43,00 lei
- Preț de vânzare
- 43,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
9786065095892
Mihail Qaramah oferă în lucrarea de față o nouă traducere a primelor anaforale liturgice ale Bisericii, însoțită de introduceri și comentarii care permit cititorului orientarea rapidă pentru înțelegerea acestora. Importanța fundamentală a acestei lucrări constă în faptul că anaforaua liturgică sau euharistică este rugăciunea centrală a Bisericii, prin care creștinii Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru crearea lumii, inclusiv a omului, și pentru mântuirea realizată în Hristos, lăudându-L și rugându-L să trimită Sfântul Său Duh asupra Darurilor de Pâine și Vin și, prin acestea, în inimile celor care se împărtășesc. Editarea într-un prim volum a celor mai vechi anaforale din primele patru secole este, de asemenea, o mărturie privitoare la tezaurul tradiției liturgice creștine și exemplifică bogăția modului în care Biserica I-a mulțumit și L-a lăudat pe Dumnezeu. Cititorii sunt invitați să descopere modul în care comunitățile creștine din spațiul Mediteranei i-au adus mulțumire Creatorului pentru lucrările Sale minunate, slăvite și preaînalte (Pr. prof. univ. dr. Daniel Benga - Universitatea „Ludwig-Maximilian” din München).
* * *
Mihail Khalid Qaramah (n. 1993) este doctor în Teologie și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cercetarea sa vizează diferite aspecte din istoria ritului bizantin, cu precădere a liturghiei bizantino-slave în spațiul românesc, evoluția tradițiilor euharistice răsăritene și reforma liturgică în Biserica Ortodoxă.