Glas de laudă. Cântările biblice din rugăciunea liturgică

Paisprezece cântări preluate din diverse cărți ale Vechiului și Noului Testament ocupă un loc special în Biblia creștină: ele apar reunite pentru prima dată în secolul al V-lea, formând o colecție poetică aşezată după Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus. Aceste cântări sau ode scripturistice dau mărturie despre o perioadă în care se organiza în catedrale şi mănăstiri rugăciunea solemnă bazată pe citirea Psaltirii, însoţită de cântece și muzică. Aceste ode și rugăciuni au fost intonate în Biblie de câteva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta împotriva lui Faraon la Marea Roșie şi cântă Dumnezeului Atotputernic încrederea şi recunoștința poporului. La vocile lor de laudă, răspund trei imnuri luate din Evanghelia după Luca ce sărbătoresc Nașterea lui Iisus, Mesia cel vestit.

După prezentarea celor paisprezece cântări în textul lor grec și în traducere, Marguerite Harl face cercetări în Biblie, în iudaismul elenistic și la Părinții greci pentru a reconstitui etapele formării colecţiei. Moștenitoare a unei lungi tradiții, bucurându-se de prestigiu și autoritate, aceste cântări transmit în rugăciunea liturgică a Bisericii bogățiile teologice și spirituale ale Bibliei într-o formă prescurtată. Nouă dintre aceste cântări au constituit apoi „canonul odelor” cântat până astăzi în Biserica Ortodoxă. Este vorba de o îmbinare între imnografia bisericească (irmosul şi troparele canoanelor) şi textul scripturistic, „Cântările lui Moise” sau „Cântările biblice” cântate la slujba Utreniei.