Dreptul canonic ortodox ca știință
- Preț normal
- 70,00 lei
- Preț de vânzare
- 70,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
9786061416929
Lucrarea de față, Dreptul canonic ortodox ca știință. Geneză și perspective, publicată de Domnul Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai Constantinescu, de la catedra de Drept canonic a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, se impune în literatura de specialitate a Dreptului canonic ortodox, tocmai prin importanța și actualitatea temei tratate, dar și prin lipsa unei abordări actuale a nașterii și dezvoltării științei academice a Dreptului canonic în spațiul ortodox.
În această lucrare, autorul și-a propus să surprindă aceste etape dificile privind apariția și evoluția dreptului în viața Bisericii, punând un accent deosebit pe etapa conturării lui ca știință, Dreptul canonic dobândind, astfel, un loc important în cadrul facultăților de teologie, ca disciplină teologică și juridică, la baza ei stând contribuțiile științifice ale remarcabililor canoniști ortodocși (sec. XIX-XX).
Autorul a dezvoltat aici contribuțiile canoniștilor din secolul al XIX-lea și nu numai, întrucât atunci s-a simțit nevoia unei sistematizări a materiei Dreptului canonic, adică a unei expuneri științifice a lui. Astfel, s-a evidențiat contribuția unor erudiți canoniști, într-o perioadă dificilă (sec. XIX), nu numai din punct de vedere istoric, dar și prin lipsa unei metodologii care să stea la baza elaborării științifice, sistematice, didactice, a tratatelor de Drept canonic. Între aceștia se remarcă Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, episcopul Nicodim Milaș, profesorul Joseph Zhishman (Viena), profesorul grec Mihalis Potlis (Atena), dar și alți canoniști amintiți în această lucrare pentru eforturile lor academice.
Este de apreciat apariția acestei lucrări care, cu siguranță, va aduce un plus de lumină asupra nașterii și a dezvoltării disciplinei Dreptului canonic ortodox, considerând că este de mare actualitate și că va fi bine receptată de către specialiștii în Drept canonic și de către cei care studiază teologia, întrucât ea umple un gol în literatura actuală de specialitate a dreptului Bisericii Ortodoxe.