Lecții de viață harică

Preț normal
16,00 lei
Preț de vânzare
16,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 6422636005336
Ne-am străduit să culegem flori de fiecare fel şi să le punem la îndemâna cititorilor sub formă de cununi împletite, în funcţie de nevoile duhovniceşti
ale fiecăruia. Am încercat să înşirăm gândurile inspirate ale Părintelui Ioan în legătura şi ordinea cuvenită, lărgind şi completând aria meditaţiilor
lui duhovniceşti prin intermediul poveţelor altor îndrumători înţelepţiţi de Dumnezeu.

Cine nu se străduieşte să prăznuiască sărbătoarea prin înfrumuseţarea casei, haine mai frumoase şi o masă mai aleasă? Cu toate acestea, nu trebuie să
ne lipsească nici masa duhovnicească!

„Domnul m-a învrednicit adesea de inspiraţii interioare minunate şi de gânduri luminoase referitoare la rugăciune, în special, dar şi la viaţa creştină, în general”, scrie Părintele Ioan de Kronstadt. Nădăjduim
că cele mai importante lecţii duhovniceşti extrase din experienţa acestui povăţuitor încercat vor pătrunde adânc în inima fiecărui cititor, încurajându-l să intre în lumea „contemplării duhovniceşti
neîncetate şi a rugăciunii tainice” a Părintelui Ioan.