Mitropolitul Antonie Plamadeală, diplomat creştin. Contribuţii la dezvoltarea dialogului teologic internaţional

Un aspect important al personalității vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului – diplomația bisericească – este ilustrat în teza de doctorat „Mitropolitul Antonie Plămădeală, diplomat creştin. Contribuţii la dezvoltarea dialogului teologic internațional”, redactată și susținută de către doctorandul Alexandru Briciu în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Teza de doctorat este publicată, în volum, la Editura Andreiana din Sibiu, „acasă” la vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie. Lucrarea de față urmărește evoluția unui ierarh în reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române, la nivel internațional, în întâlniri interortodoxe și intercreștine.
Pe parcursul a 35 de ani de slujire arhierească în demnitatea de Episcop-vicar patriarhal (1970-1980), Episcop al Buzăului (1980-1982) și Mitropolit al Ardealului (1982-2005), Antonie Plămădeală a prezentat pe toate meridianele lumii specificul românesc al învățăturii de credință ortodoxă a Bisericii cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. „Diplomația bisericească” a fost definită chiar de Mitropolitul Antonie în volumele sale de memorialistică. Elaborarea tezei în jurul acestui concept constituie o noutate în cercetarea istorică și un bun început pentru scrierea unui nou capitol al istoriei Bisericii noastre.
Din documentele de arhivă cercetate și comentate de autor reiese unitatea reprezentării Bisericii Ortodoxe Române la nivel internațional, „cariera” diplomatică a lui Antonie Plămădeală clădindu-se pe continuarea deschiderii manifestate de Patriarhul Justinian Marina și Mitropolitul și Patriarhul Iustin Moisescu. În vremuri dificile pentru Biserica Ortodoxă Română, nevoită să supraviețuiască într-un regim comunist ateu, Mitropolitul Antonie s-a format în umbra acestor doi ierarhi providențiali pentru istoria recentă a Bisericii noastre. Dar până la accederea în cea mai înaltă treaptă a slujirii bisericești, Antonie Plămădeală a fost validat de cele mai importante nume ale spiritualității și teologiei românești a secolului 20: arhimandritul Cleopa Ilie, respectiv părintele profesor Dumitru Stăniloae. În anii ʼ50 ai secolului trecut, în timpul viețuirii la Mănăstirea Slatina sub stăreția părintelui Cleopa, ieromonahul Antonie și-a temeluit învățătura de credință ortodoxă. În paginile lucrării, autorul prezintă „prima victorie diplomatică” clamată de Mitropolitul Antonie la vârsta de 23-24 de ani, când, cu binecuvântarea starețului Cleopa, a obținut acordul Mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei și Sucevei pentru închinovierea părintelui Daniil – fostul scriitor și ziarist Sandu Tudor – la Schitul Rarău, în urma unor discuții purtate cu dibăcie în birourile administrației eparhiale de la Iași. Formarea sa academică a fost în cadrul disciplinelor sistematice, tot în legătură cu spiritualitatea ortodoxă. Teza de doctorat, „The Servant Church in Western Thought. An Orthodox Assessment”, susținută la colegiul catolic Heythrop Pontifical Athenaeum de lângă Oxford (1 noiembrie 1972), a fost echivalată prin resusținere la Catedra de Teologie Dogmatică din București (16 decembrie 1972), sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. De altfel, tema specificului românesc al spiritualității ortodoxe avea să constituie „debutul” său la nivel internațional, prin susținerea unor conferințe în timpul studiilor doctorale în Occident.
Așadar, înainte de a activa ca apocrisiarh al Patriarhiei Române la nivel internațional, Mitropolitul Antonie și-a consolidat propria învățătură de credință și a dobândit experiență slujind în administrația bisericească, alături de personalități de prim rang, căutând să-și însușească din experiența și virtuțile fiecăruia.
Cu o astfel de pregătire, Antonie Plămădeală și-a început „cariera diplomatică” la vârsta maturității, după 40 de ani. Ierarh pedant, cu o cultură solidă, Mitropolitul Antonie s-a aplecat cu minuțiozitate asupra documentelor de arhivă, croindu-și un nume important în cercetarea istorică. Urmându-i pasiunea pentru cercetarea documentelor, autorul prezentei lucrări l-a „descoperit” din documentele de arhivă, refăcându-i itinerarul din ultimii 35 de ani de viețuire și slujire în ogorul Bisericii. Arhivele cercetate în țară și străinătate au scos la iveală informații noi despre activitatea sa, întregindu-i portretul cu o latură ce încă nu fusese valorificată.
Susținerea tezei de doctorat în ședință publică, la finele anului 2016, care rămâne în istorie drept anul în care a fost convocat Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, nu poate fi întâmplătoare. Rolul Mitropolitului Antonie în pregătirea și definirea acestui eveniment a fost recunoscut la nivel panortodox. Aprecierea de care se bucura reprezentantul Bisericii noastre la întruniri interortodoxe este creionată de autor prin mărturiile consemnate de ierarhi și delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori în timpul ședințelor de dialog.
Cu timpul, Mitropolitul Antonie a devenit o voce autoritară a Ortodoxiei, asumându-și rolul important de a concilia ramurile Bisericilor de limbă rusă cu cele de limbă greacă, spre folosul definirii învățăturii de credință ortodoxă în lumea contemporană. În contextul unor atitudini negative cu privire la unele documente elaborate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod Ortodox din Insula Creta (iunie 2016), recursul la scrierile Mitropolitului Antonie ne oferă argumente pentru păstrarea identității ortodoxe în dialog cu lumea creștină pe tărâm social-filantropic sau pastoral, fără a tăgădui propria învățătură de credință.
În ceea ce privește prezentarea implicării Mitropolitului Antonie Plămădeală în cadrul organizațiilor creștine internaționale, autorul scoate în evidență poziția intransigentă a reprezentantului Bisericii Ortodoxe Române în apărarea tradiției ortodoxe. Prin mărturii și documente din arhiva Consiliului Ecumenic al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor Europene de la Geneva, Mitropolitul Antonie este exonerat de două acuzații ce au încercat să-i maculeze personalitatea în anii de tranziție după evenimentele din Decembrie 1989. Una dintre acuzele cu care a trebuit să se confrunte în acești ani – existentă în unele medii și astăzi – este aceea de a fi fost „ecumenist”, în sens peiorativ. Prin această lucrare, autorul demonstrează că Mitropolitul Antonie a fost un aprig contestatar al denaturării mișcării ecumenice de la scopul cu care a fost înființată la începutul secolului 20, mesajul hristic „ca toți să fie una” (Ioan 17, 21). Mitropolitul Ardealului a fost el însuși un critic al organizațiilor creștine internaționale, dar nu din afară – așa cum sunt contestatarii lui –, ci din interiorul acesteia, de cele mai multe ori de la tribunele întrunirilor acestor foruri. Cea de-a doua acuzație demontată în paginile acestui volum se referă la o presupusă negare de către Mitropolitul Antonie, într-un interviu în străinătate, a demolării bisericilor de către regimul comunist din România. În acest sens, autorul prezintă o serie de evenimente în care Mitropolitul Ardealului a vorbit despre sistematizarea din București căreia iau căzut victimă o serie de locașuri de cult: întruniri de dialog, conferințe de presă sau interviuri oferite la nivel internațional. Edificator în acest sens este interviul acordat, la data de 6 martie 1986 la Geneva, unei reviste a Consiliului Ecumenic. Urmărind înregistrarea audio păstrată în arhivă, autorul descoperă că Mitropolitul Antonie a amintit de demolarea unor biserici în capitala României fără să fie întrebat de reporter! Or, un ierarh care vorbește din proprie inițiativă pentru o publicație occidentală despre bisericile dărâmate de regimul ceaușist nu putea nega, în alt dialog cu presa, această evidență!
Mitropolitul Antonie a fost implicat, de asemenea, în dialogul oficial purtat de Biserica Ortodoxă cu Biserica Romano-Catolică. A fost, de altfel, primul ierarh ortodox român primit în vizită oficială la Vatican, în 1972, de papa Paul al VI-lea. Formarea sa academică în cadrul unui prestigios colegiu catolic i-a prilejuit deprinderea disciplinei și rigurozității iezuite. Dintre toate întrunirile în care a fost mandatat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica Ortodoxă Română, dialogul cu Biserica Romano-Catolică l-a atras cel mai mult. Și observa, pe bună dreptate, că în unele dispute teologice se întâmpla ca delegații romano-catolici, deși nu puteau argumenta teologic pe fond, să câștige prin formă, adică prin disciplina prestației. În schimb, delegații ortodocși, reprezentanți ai unei învățături de credință temeinică în fond, pierdeau dezbaterile din cauza disputelor interortodoxe formale, motivate de orgoliile unor tradiții locale. Implicarea sa în dialogul oficial cu romano-catolicii a fost de bun augur pentru Biserica Ortodoxă Română în noile condiții interconfesionale după 1990, cu recunoașterea de către Statul român a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Mitropolitul Ardealului a reușit să obțină din partea reprezentanților Vaticanului admiterea faptului că ritul greco-catolic face parte din Biserica Romano-Catolică, dialogul oficial rămâne unul bilateral, iar uniația nu poate fi socotită drept mijloc de dobândire a unității celor două Biserici.
Deloc întâmplătoare nu este nici publicarea acestui volum în anul 2017, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării Patriarhului Justinian Marina și apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Nu putem uita că vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală a petrecut „trei ceasuri în iad”, drumul lui către Oxford trecând prin temnițele comuniste. Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian este cel care l-a putut „recupera” pentru slujirea în Biserica Ortodoxă. Profitând de bruma de libertate după Primăvara de la Praga (1968), l-a recomandat pentru bursă la studiile doctorale în Anglia, de unde l-a chemat în slujirea de Episcop-vicar patriarhal, având o colaborare rodnică până la mutarea sa la cereștile locașuri, în 1977.
Am acceptat coordonarea acestui proiect de teză de doctorat în semn de recunoștință pentru Episcopul Antonie Plămădeală al Buzăului din ultimii ani pe care i-am petrecut în Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul”. A fost pentru noi, elevii seminariști, o perioadă a formării teologice, de care ne aducem aminte cu bucurie.
București, 30 ianuarie 2017
Pr. prof. univ. dr. Adrian Gabor