Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate

Preț normal
12,50 lei
Preț de vânzare
12,50 lei
Preț normal
25,00 lei
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731913995
După 21 de ani, cartea mea de debut, Spiritul drep­tei [1], reapare într-o ediție revăzută și adăugită, pe care o consider definitivă. Celor două secțiuni inițiale – „Di­men­siunea spirituală” (12 texte) și „Dimensiunea poli­tică” (12 texte) – le-am atașat în „Addenda” trei texte de sinteză scrise ulterior [2] (dar care sînt dezvoltări ale principalelor teme și idei ale cărții, de unde și unele for­­­mulări repetitive, ce sper că vor afla înțelegerea și ier­tarea cititorilor). Am actualizat o parte din notele de subsol [3] și am introdus cîteva note noi, acolo unde am simțit că era absolut necesar, din diferite rațiuni contex­tuale. „În loc de postfață” am optat pentru reproducerea unui interviu mai recent (apărut în Luceafărul de dimi­neață) și care nu se regăsește în volumul meu de inter­viuri Sic credo. Mărturisiri dialogale [4]. La final am in­clus și o listă cronologică a cărților pe care le-am scris, tradus sau îngrijit între timp (și care mai toate au cres­cut, într-un fel sau altul, din Spiritul dreptei).
Pe coperta finală am păstrat textul de prezentare al primei ediții, semnat de directorul de pe atunci al Edi­turii Anastasia, d-l Teodor Baconsky [5].
Sînt dator cu mulțumiri prietenului Valentin Dan pen­tru coperta noii ediții, ca și colegilor de la Christi­ana pentru tot sprijinul acordat acestui nou demers edi­torial.
În ce mă privește, încerc să nu-mi fac asupra cărții mai puține iluzii azi decît îmi făcusem ieri...