Manuscrise autobiografice. Istoria unui suflet

MANUSCRISELE AUTOBIOGRAFICE ALE SFINTEI TEREZA DE LISIEUX

Manuscrisele autobiografice ale sfintei Tereza de Lisieux descriu, din copilărie și până la moartea, survenită la vârsta de douăzeci și patru de ani, „alergarea cu pași de uriaș” a unei fetițe care a devenit „cea mai mare sfântă a vremurilor moderne”, după spusele papei Piux al X-lea. O viață care nu a fost decât un cântec, apoi o flacără de iubire, izvorul unei doctrine care a transformat și a preschimbat din temelii, de mai bine de o sută douăzeci de ani, spiritualitatea creștină și mai mult decât atât.

Ediția de față nu dorește să adauge un comentariu în plus acestor pagini celebre, ci oferă o „explicație de text” cât se poate de extinsă pentru a-l călăuzi pe cititor, a o explica pe Tereza cu ajutorul Terezei și al scrierilor ei, al mediului în care a trăit, al Regulei Carmelului, al liturgiei timpului său, al lecturilor, al maeștrilor săi spirituali, în primul rând sfântul Ioan al Crucii.

Editorii

„Ediția critică a Centenarului era indispensabilă pentru a permite examinarea Doctoratului sfintei Tereza”.

Cardinal Josef Ratzinger – papa Benedict al XVI-lea

THERESE DE L’ENFANT JESUS, DE LA SAINTE FACE

Marie-Francoise Therese Martin, sora Tereza a Pruncului Isus și a sfintei Fețe, cunoscută și sub numele de Sfânta Tereza de Lisieux, Sfânta Tereza a Pruncului Isus sau, pur și simplu, „mica Tereza”, este o călugăriță carmelitană franceză născută la Alencon pe 2 ianuarie 1973.

Mezina unui cuplu foarte pios (Louis și Zelie Martin, proprietari ai unei ceasornicării și ai unui mic atelier de dantelă), Tereza își pierde mama la patru ani și jumătate. Este crescută de surorile mai mari, Marie și Pauline, care însă, rând pe rând, intră în Carmelul din Lisieux, făcând-o pe Tereza să retrăiască sentimentul de abandonare, resimțit la moartea mamei. Foate devreme simte chemarea de a se călugări. Pleacă în pelerinaj la Roma pentru a cere acordul de a intra în mănăstire înainte de vârsta permisă de dreptul canonic. Obține dispensa și intră în Carmel la 15 ani. După nouă ani de viață consacrată, din care ultimile 18 luni petrecute în „noaptea credinței”, moare de tuberculoză pe 30 septembrie 1897, în vârstă de 24 de ani, la Lisieux.

Considerată de Papa Pius al XI-lea drept „steaua pontificatului său”, este declarată „fericită” în 1923, apoi „sfântă” pe 17 mai 1925. Călugăriță declauzură fiind, este declarată, paradoxal, „Patroană a Misiunilor”și, alături de Ioana d’Arc, „Patroană secundară a Franței”. În sfârșit, în 1997, cu prilejul centenarului morții ei, papa Ioan-Paul al II-lea o proclamă „Învățătoare a Bisericii”.

Ecourile operelor sale, publicate postum (dintre care numai „Istoria unui Suflet” a fost difuzată , în diversele sale versiuni, în peste cinci sute de milioane de exemplare), fac din Tereza una dintre cele mai mari mistice ale secolului al XIX-lea. Spiritualitatea sa a inspirat și continuă să inspire un mare număr de oameni, peste tot în lume.