Cu gândul la Dumnezeu

Ecleziologia a formulat şi exprimat un adevăr evident pentru credincioşii practicanţi, anume că Biserica nu e constituită doar din clerici, ci şi din mireni. Profesorul Antonio Boloţ constituie el însuşi dovada acestui fapt, fiind un mădular viu al Trupului mistic al lui Hristos. Aceasta se vede nu doar viaţa sa liturgică, pe cât de
 consecventă pe atât de discretă, ci şi din rândurile care ies de sub peniţa sa. Scriitura-i vie, respirând prospeţime, face apel atât la Sfânta Scriptură cât şi la literatura patristică şi neopatristică, aducând cu ea adierea harică a Cincizecimii. Prin urmare lectura paginilor sale nu poate fi decât una reconfortantă, revigorantă, reformatoare.
 Pe de o parte, merită remarcată prinderea din zbor a unor gesturi, priviri, amănunte din arealul efemeridelor, al instantului, cu o măestrie sadoveniană, precum întâlnirea cu un cuvios sfetagoreţ: „Fără să realizez când a apărut, văd în preajma noastră un părinte mai în vârstă, cu barba albă şi cu un chip luminos, plin de iubire. E o oarecare distanţă între noi. Simt interior o chemare şi merg cu evlavie să mă închin, cerându-i o binecuvântare părintelui aceluia. Atât de multă dragoste, bunătate şi căldură am putut simţi lângă acest părinte, ţinându-mi capul între mâinile sale! Cât de dulce a fost acea binecuvântare, simt mângâierea lui Dumnezeu asupra mea. Mă bucur nespus de acest moment înălţător”.
 Pe de altă parte, observăm teme, idei asupra cărora a reflectat recurent, motive pe care le-a rafinat succesiv, rezultatul fiind o încântare pentru cel ce se apleacă asupra lor.

Împletirea celor două trăsături complementare dă textului o savoare atât de preţuită de bibliofili, cu atât mai mult cu cât acesta e caracterizat de cursivitate, de limpezime, de non-echivoc.

Ca un veritabil Agent Ransack ori ca un căutător de perle, profesorul Antonio Boloţ „asemenea unui om gospodar, scoate din vistieria sa noi şi vechi” (Mt. 13, 52). Străin de paseism, dar bucurându-se de orice vorbă de Duh, fie ea a lui Hrisostom, fie a lui Iosif Vatopedinul, el abordează fără complexe provocările contemporaneităţii, problematici precum cele puse de mesajele criptate dintr-un videoclip al formaţiei Depeche Mode, decodând înţelesuri care scapă celor mai mulţi dintre noi.
 Un intelectual fără Dumnezeu e asemeni unui om care şi-a săpat exemplar grădina, dar asupra căreia nu vine niciodată ploaia. E o geometrie pe cât de exactă, pe atât de aridă, de lipsită de poezie. Invers, un intelectual ancorat în Dumnezeu îşi va pune talanţii să lucreze împreună cu harul, iar rezultatul va fi un cuvânt, fie el scris sau rostit, viu, metamorfotic, plin de adierea Duhului. Într-o astfel de cheie cuvintele acestui „semănător de cuvinte” (FA 17, 18), profesorul Antonio Boloţ, sunt cuvinte vii ce te duc cu gândul la celebra expresie greacă logos spermatikos, cărora le dorim să-şi afle calea către ţarina inimilor cât mai multor cititori însetaţi de „cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit”
 (I Cor. 2, 9).

Cu gândul la Dumnezeu