Cartea cuvintelor bune de mâncat sau Bucătăria ca parabolă teologică

Traducere: Virginia Gâlea
Prefaţă: diac. Ioan I. Ică jr

Editia a II-a 
Scrise şi rostite de un poet şi psihiatru creştin, evreu brazilian pe deasupra, eseurile reunite în această carte reprezintă un demers inedit şi provocator de regăsire a unui creştinism concret, simbolic, poetic, mistic, înlăturând crusta abstracţiunilor şi conceptualizărilor care au sfârşit prin a-l mutila şi desfigura. 
Povestea întrupării şi a ospăţului paradiziac e propria noastră poveste, arată Rubem Alves: „hristologia e antropologie, e biografie”, „taina lui Dumnezeu e taina trupurilor noastre”, taină uitată însă, reprimată în visele noastre, exilată în artă şi răstălmăcită idealist şi ideologic. Este imperios necesar deci ca Biblia să fie recitită, „mâncată” simbolic, iar teologia să redevină „un poem nesfârşit despre taina întrupării”, „un exerciţiu despre nunta dintre cuvânt şi trup”, o teo-poetică simbolică a frumosului şi visului, iar nu o teologie inutil conceptuală făcută din idei şi imperative abstracte. 
Toate aceste lucruri sunt povestite de Rubem Alves într-un limbaj poetic şi incantatoriu, înţesat de referinţe la marii poeţi şi scriitori ai lumii, un limbaj în care se resimte exuberanţa literaturii şi percepţiei sud-americane a existenţei. În delimitarea drastică de creştinismul contemporan excesiv eticizat şi ideologizat, şi în pledoaria sa pentru mister şi întrupare, pentru un creştinism simbolic şi poetic, cititorul atent poate descoperi o surprinzătoare confirmare a unei Ortodoxii a profunzimilor, Ortodoxie care a fost şi este întotdeauna „firea adevărată a omului”.