Academia de timp liber. Ghid catehetic pentru organizarea unei Școli de Vară în parohii sau Grupurile de Tineret ale Bisericii

Așa am intitulat prefața la cartea Părintelui Daniel Puia-Dumitrescu, Academia de timp liber. Ghid catehetic pentru organizarea Școlii de vară în parohii sau Grupurile de Yineret ale Bisericii (Ed. Agnos, Sibiu, 2021, 159 pg.). Am scris în paginile prefeței ceea ce am gândit și gândesc despre întreg demersul Părintelui în ce privește pastorala-catehumenală propusă prin Academia de Timp liber, pe care-l văd, alături de noua generație de preoți și operatori pastorali, drept un timp al libertății în Hristos. Reiau textul, cu o convingere vie că munca unui astfel de preot și a comunității sale merită cunoaștere și recunoaștere: „Preocupați să extindem spațiile de cult și să refacem, oarecum, rețeaua de siguranță sufletească a parohiilor am început- ca preoți și teoreticieni ai pastorației catehumenale- să regândim așezarea în învățătură, în conținuturi de mărturie a generațiilor care ne alcătuiesc comunitatea. Am preluat, după 1989, comunități vii, cu adevărat articulate în Hristos, pentru că munca a generații și generații de preoți s-a supus exigenței Hristos. Poate că nu erau pregătite planurile pastorale care astăzi ne ocupă mult din energii și nici nu visam la atâtea și atâtea acțiuni, câte s-au derulat în ultimii 30 de ani, dar era o liniște cuminte, o delicatețe pastorală din care ne trăgeam toți seva motivației creștine: Iisus Hristos. pe măsură ce timpul a trecut ne-am aflat în câteva situații critice: recatehizarea unor generații întregi- cu rare excepții, din 1948 nu s-a catehizat nici un grup parohial integral-, alegerea cu grijă a tematicii abordate public- cu un public tot mai sensibil la ceea ce numeam atunci „noutăți spirituale”- , evitarea conflictelor inter-confesionale, reconsiderarea literaturii creștine cu valoare pastorală și catehetică, proiectarea pe o lungă perioadă de timp a punctelor generice ale planului pastoral, educarea profesorilor de religie și a noilor generații de preoți. Erau anii în care mănăstirile au primit mii de ucenici și au apărut ca necesare zeci de seminarii și facultăți de teologie. Dar a venit și reversul emoției care a dictat sistemului pastoral. O delăsare interioară în ce privește calitatea discursului pastoral (nu ne referim aici doar la cuvinte), invalidarea sistemică a schimbărilor de mentalitate care ar fi oferit dinamică pastorală micilor și marilor comunități (operatori catehetici, centre de cercetare de profil, instituții de pregătire post-universitară pentru preoți în domenii cheie- pastorație, diplomație eclesială, pedagogie socială etc).