Codul puterii. Mai multă bucurie, mai puțin ego. Impact maxim pentru femei (și pentru toată lumea)

Preț normal
59,00 lei
Preț de vânzare
59,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786067894271
 Într-o epocă în care piața muncii trece prin transformări profunde, două jurnaliste cu experiență, autoare de bestsellere, pun sub semnul întrebării ideile preconcepute despre putere și modul în care este ea deținută în organizații și companii, precum și structurile insidioase ale unei stări de fapt care împiedică femeile să acceadă la putere.

Ceea ce a început ca o examinare a celor mai bune practici din domeniu a devenit un manifest pentru o nouă formă de putere, o versiune feminină care și-a făcut deja apariția la locul de muncă, în politică, în căsnicie. Aceasta reprezintă un plan pe care femeile îl pot folosi pentru configurarea viitorului profesional, sporindu-și impactul în beneficiul celorlalți și trăind un sentiment de bucurie autentică atunci când preiau controlul și pot influența rezultatele.

Autoarele scriu din perspectiva propriei experiențe, după ce au intervievat zeci de femei de toate vârstele, rasele și pregătirile de pe întreg mapamondul, precum și cercetători științifici de renume. Luate împreună, toate aceste povești de succes oferă o reconfigurare plină de speranță a puterii femeii la locul de muncă și acasă, ca director de top și întreținător al familiei.

Noul cod al puterii nu se concentrează asupra ierarhiei profesionale sau a puterii pe care o exerciți asupra celorlalți, ci asupra unui scop și a lucrurilor pe care le poți face pentru ceilalți în momentul în care deții puterea. Fiind în egală măsură o rețetă pentru schimbări la nivelul societății și un ghid al carierei profesionale, cartea Codul puterii îți arată cum să-ți sporești puterea pe care o deții deja, să găsești noi surse de putere în tine însăți și în comunitatea ta, dar și să-ți remodelezi jobul și viața de familie pentru a produce „mai multă bucurie, mai puțin ego și un impact maxim".

Katty Kay este prezentatoarea BBC World News America și lucrează la Washington, DC. Colaborează frecvent la emisiunea Meet the Press de la NBC și la Morning Joe, de la MSNBC. Locuiește la Washington, DC, împreună cu soțul ei și cei patru copii.
Claire Shipman este corespondent pentru ABC News și colaborator al emisiunii Good Morning America, relatând despre politică, afaceri internaționale și subiecte legate de situația femeilor. Locuiește la Washington, DC, împreună cu soțul ei, doi copii și trei căței.
La Editura Lifestyle a mai apărut, de aceleași autoare, cartea Codul încrederii. Știința și arta siguranței de sine.


„Iată ce ne dorim: timp pentru cariere care să ne satisfacă intelectual, dar și timp (care să nu fie pe fugă) pentru a ne îngriji de copiii și de bătrânii noștri, pentru a face voluntariat, pentru a clădi relații interumane care să ne aducă mulțumire și legături trainice de prietenie. Ne dorim putința de a fi noi înșine, cu toate acele elemente care ne compun, în fiecare loc unde ne ducem. Angajatorii noștri vor ca noi să punem munca pe primul loc, sau, dacă nu putem face acest lucru, să renunțăm la muncă și să ne concentrăm pe familie. Familiile noastre, ba chiar și societatea se prea poate să presupună că vom fi acolo, la nevoie, 100% din timp, iar dacă nu o facem, atunci înseamnă că ne lipsește ceva, că nu suntem așa cum ar trebui ca mame, soții și fiice." — Katty Klay & Claire Shipman