Castelul năruit

"A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, a fost odată, intr-un oraș micuț, liniştit și aproape necunoscut, de munte, o familie care nu se deosebea prin absolut nimic de alte familii din acel oraș sau din alte orașe, fie ele de munte sau de campie, ale acelei țări sau ale altora, de pe cuprinsul pămantului.
Bine-bine, o să mă întrebi mătăluță, cititorule, păi, dacă nu se deosebea prin nimic, pentru ce să te ostenești dumneata, scriitorule, să scrii o poveste despre ea, iar noi, copiii, s-o citim? Iar eu aproape că ți-aș da dreptate și te-aș sUatui să închizi cartea și s-o așezi înapoi, pe raft, s-o bată soarele verii și s-o colbuiască anii, acolo, nedeschisă, dacă n-aș avea răspunsul pregătit, uite, iei, în buzunarul de la vestă! Și răspunsul sună așa: pentru că, după cum o dovedeşte viața, chiar și în familiile cu totul și cu totul obişnuite, se pot întâmpla lucruri de mai mare mirarea, de să nu-ți vină a-ți crede urechilor, cand ți le povestește cineva! Așa că, ia Ua mătăluță pustiu de bine și așează-te binișor pe laiță, cu cartea in mană, pregătindu-te s-o citeşti din scoarță în scoarță, că, la sfârşit, o să te alegi c-o invățătură din cele mari!"