Lumina răstignită. Cuvinte pentru cei ce plâng

Preț normal
35,00 lei
Preț de vânzare
35,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9999000240435
Preoţia e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea. Este forţa lui Dumnezeu dăruită unor oameni de lut, de a ierta păcatele, chiar si celor care te condamnă la moarte. E lumina de a iubi pe cei ce te urăsc, de a te ruga o viaţă întreagă pentru ucigaşii lui Hristos, de a păstra deschise rănile Crucii pentru ca Sângele lui Dumnezeu să curgă şi să vindece pământul întreg. E cutremurul de a-L frânge pe Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu se frângă în moarte veşnică.
Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie. E plângerea zdrobită de a-l căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi. E frica de a cădea în abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice. Acum îmi aduc amite de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam fascinat Liturghia din înalţimea vârstei de trei ani: Teme-te de Potir, iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi se varsă din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar mâna să nu-şi tremure niciodată.

Autorul