Starețul Daniil de la Rarău (ediția a II-a revizuită și completată)

În Athos există o credință: dacă mai ține Dumnezeu lumea, este pentru că, la miezul nopții, călugării se roagă. În Athos a deprins Sandu Tudor (viitorul monah Agaton și apoi starețul Daniil) Rugăciunea Inimii și s-a întărit convingerea că numai schimbarea profundă, prin rugăciune, a inimii oamenilor poate regenera neamul. Pentru mine, pentru neamul meu, cred că este mai rodnicăcunoașterea Athosuluidecât orice loc din Apus... Prefacerea omului trupesc în om duhovnicesc este o mare minune, spunea el. Plănuia ca la Mănăstirea Rarău să înființeze un centru isihast asemenea Rugului Aprins de la București. Fiara roșie nu l-a lăsat. A fost închis la Aiud. A refuzat orice compromios și a murit ca un mucenic.
Mărturisitorii cei adevărați ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, și nici prigoana, nici temnița, nici chinurile, nici lanțurile nu i-au înspăimântat, ci cu putere de sus credința și neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.