Luminile Marilor Sărbători ale Bisericii. Predici la Praznicele Împărătești

Preț normal
50,00 lei
Preț de vânzare
50,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 6422839015026
Luminile Marilor Sărbători ale Bisericii. Predici la Praznicele Împărătești

Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit.

Din punct de vedere teologic, luminile Marilor Sărbători ale Bisericii sunt înţelesurile lor dumnezeieşti, mistice şi minunate, care luminează mintea şi bucură inima clericilor slujitori şi credincioşilor mireni rugători. Sfânta Liturghie Euharistică, instituită de Domnul Iisus Hristos, este comună tuturor acestor Mari Sărbători, pentru că, prin săvârşirea Sfintei Euharistii, Biserica rugătoare exprimă experienţa ei cea mai înaltă, sfântă şi sfinţitoare: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi să ne închinăm, că Aceasta ne-a mântuit pre noi!”.

Predicile din volumul prezent sunt sinteze ale mai multor predici pe care le-am rostit la fiecare praznic împărătesc. Aceste predici au fost editate la Editura Basilica a Patriarhiei Române, în mod unitar, fiecare predică fiind constituită din icoana praznicului, istoricul praznicului, troparul praznicului și tâlcuirea sărbătorii.

Pentru susţinerea biblică şi patristică a ideilor principale, fiecare predică a fost îmbogăţită de ostenitorii Editurii Basilica, folosind citate din operele patristice sau teologice contemporane, publicate de Editurile Patriarhiei Române, dar şi de alte edituri.

Întrucât Sfânta Liturghie bizantină a Ortodoxiei este profund biblică şi patristică, este necesar ca şi predica ortodoxă să fie în armonie cu Liturghia Bisericii.

Totodată, majoritatea predicilor sunt prezentate într-o perspectivă interdisciplinară: biblică, patristică, liturgică, mistagogică şi pastoral-misionară, subliniind astfel bogăţia teologică şi spirituală a Marilor Sărbători ale Bisericii noastre.

Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL