Lumea creştină

Preț normal
89,00 lei
Preț de vânzare
89,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789734696000
 Cum a fost posibil ca o mișcare religioasă apărută în Palestina secolului I, având doar câteva zeci de adepți, să se răspândească în tot bazinul mediteraneean și să se impună în fața păgânismului Romei, pentru ca peste alți o mie de ani să controleze întreaga Europă? Aceasta este în esență întrebarea la care cartea lui Peter Heather ne oferă răspuns, analizând în detaliu momente decisive din evoluția creștinismului, cum au fost convertirea împăratului Constantin și încoronarea lui Carol cel Mare, domnia lui Iulian Apostatul, consolidarea treptată a doctrinei după conciliul de la Niceea sau la al patrulea conciliu lateran, misionarismul, invazia musulmană, cruciadele și multe altele. În tot acest răstimp, creștinismul s-a readaptat continuu pentru a câștiga noi adepți din cele mai diferite popoare și categorii sociale, susținut fiind de condițiile istorice, sociale, economice și culturale specifice care au contribuit la răspândirea lui – și utilizând uneori forța și coerciția –, pentru ca, în final, după anul 1300, să devină o religie cu instituții reale solide, cu ierarhii centralizate și norme și practici ritualice de monolit. Bine documentată și plină de imagini vii și de perspective noi, lucrarea este o istorie comprehensivă a începuturilor și triumfului creștinismului în Europa medievală.