Repetiţie la moarte... din spatele gratiilor

Ceea ce cred că va afce dificilă sau poate chiar imposibilă pentru unii din cei de-afară înțelegerea acestor rânduri, îl constituie faptul că închisoarea este descrisă mai puțin în elementele sale de constrângere fizică (torturi, lanțuri, cătușe, înfometare, frig), cât mai ales ca o istorie a trăirilor interioare. Ori acest lucru este aproape imposibil de transmis.

Galina Răduleanu

Cartea de față datează din perioada în care Galina Răduleanu, eliberată de abia câteva luni, rememora, nu fără melancolie, anii petrecuți în detenție. Pe lângă discuțiile ce se iscau la muncă, uneori din senin, alteori provocate de "prietenii" informatori, ea începuse și să scrie despre viața din închisoare. Tatăl ei, preotul Boris Răduleanu, care făcuse la rându-i detenție politică, îi spusese că, dacă nu va scrie, va uita.

În 2016 s-au împlinit cincizeci de ani de când Galina Răduleanu și-a terminat de scris memoriile. Astăzi, autoarea lor nu se mai recunoaște pe sine în "Repetiție la moarte". I se pare că fata care visa să exploreze locurile albe de pe harta lumii nu mai există. Într-o seară de iulie, după rememorarea plină de vervă a câtorva călătorii remercabile făcute după 1989 în America latină, a exclamat: "Vedi Peru e poi muori!". Dar, după un moment de pauză, a adăugat că a mai rămas un loc pe glob unde visează să ajungă: Insula Paștelui. După 83 de ani de viață, fata "Călătorului" nu s-a schimbat, iata, prea mult.

Alina Urs