Patriarhul Iustin Moisescu: un stâlp neclintit în vremuri potrivnice
- Preț normal
- 75,00 lei
- Preț de vânzare
- 75,00 lei
- Preț normal
Fără stoc
- Preț per produs
- per
Cod
6422839009926
Născut în data de 5 martie 1910, în satul Cândești, județul
Argeș, orfan de război, se înscrie la studii la Seminarul
Orfanilor de Război din Câmpulung-Muscel (1922-1930), pe care
îl termină ca premiant. Este ales de Patriarhul Miron Cristea dintre
absolvenții tuturor Seminariilor din anul acela, 1930, și trimis cu
o bursă de studii în Teologie la Universitatea din Atena. În anul
1934 se întoarce licențiat, cu aprecierea „magna cum laude”.
Patriarhul Miron Cristea, urmărindu-i vocația, l-a trimis pe
tânărul licențiat în Grecia să-și continue studiile de specializare la
Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg, Franța
(1934-1936). A susținut doctoratul la Facultatea de Teologie din
Atena, în anul 1937, cu teza: Evagrie din Pont. Viața, scrierile și
învățătura, premiată de Academia de Științe din Atena.
A fost apoi profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din
București (1937-1938), la Facultatea de Teologie Ortodoxă a
Universității din Varșovia (1938-1939), profesor titular de Exegeza
Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava.
În anul 1946 a fost transferat ca profesor la Facultatea de
Teologie din București, iar din anul 1948, la Institutul Teologic
Universitar din București. Astfel, teologul Iustin Moisescu s-a
evidențiat de-a lungul întregii sale vieți ca fiind un om cu o
cultură temeinică și vastă.
Eleganța și erudiția sa academică erau rodul unei vieți dedicate
studiului, fiind, ca profesor, mitropolit și patriarh, o personalitate
cu o solidă formare universitară de tip occidental, dar
folosind ca bază teologia Sfinților Părinți.
Timp de 17 ani ca profesor de teologie, un an ca mitropolit
al Ardealului (1956), 20 de ani ca mitropolit al Moldovei
și Sucevei (1957-1977) și 9 ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române (1977-1986), Părintele Patriarh Iustin și-a dedicat viața
slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Ca mitropolit al Moldovei și
Sucevei, într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții
și presiuni asupra vieții Bisericii, acest distins ierarh român a
reușit, cu răbdare constantă și înțelepciune practică, să păstreze
și să promoveze credința creștină și cultura românească din
Moldova pe mai multe planuri ale vieții bisericești.
Intelectual înzestrat cu un surprinzător spirit practic, ierarhul
cărturar a restaurat sau reparat, în plin comunism, aproape 70
de biserici și chiar a construit unele biserici noi, mai multe case
parohiale, un Cămin modern pentru elevii seminariști și mai
multe sedii de protopopiate.
De asemenea, a construit trei mari clădiri – adevărate monumente
de arhitectură – în incinta Centrului eparhial Iași. Tot ca
mitropolit al Moldovei și Sucevei a restaurat, integral sau parțial,
peste 20 de mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița,
Voroneț, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Râșca,
Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec ș.a., iar la unele dintre
acestea a înființat muzee și colecții de artă bisericească.
În calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-
1986) a continuat osteneala din Moldova și Bucovina, desfășurând
lucrări de restaurare sau reparații la mănăstirile: Curtea de Argeș,
Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Țigănești,
Căldărușani, Biserica „Sfântul Spiridon Nou”, Biserica „Sfântul
Gheorghe Nou”, Catedrala patriarhală și altele.
Părintele Patriarh Iustin a acordat o atenție deosebită activității
editoriale. Conștient de marele folos pe care l-ar avea pentru
cititorii români traducerea în limba lor proprie a principalelor
lucrări teologice, istorice, liturgice și a tot ceea ce ține de trăirea
și experiența filocalică a Sfinților Părinți, a inițiat marea colecție
patristică intitulată Părinți și scriitori bisericești (PSB), proiectată
în 90 de volume. Această lucrare a fost reactualizată recent,
începând cu anul 2007, ca o cultivare a moștenirii spirituale
luminoase pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o. De asemenea,
el a inițiat colecția Arta creștină în România, în 6 volume. A
tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi (1982), o nouă
ediție a Noului Testament (1979), manuale pentru învățământul
teologic superior și pentru Seminariile Teologice, multe cărți de
cult, revistele teologice centrale și alte publicații bisericești.
Prin bogata sa activitate cărturărească, pastorală și internațională,
Părintele Patriarh Iustin și-a înscris numele în rândul ierarhilor
români harnici și înțelepți.
Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară și
cultural-misionară, ierarhul român a reprezentat, cu demnitate și
competență teologică, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional,
la întruniri panortodoxe și interortodoxe sau la întruniri
intercreștine, fiind ales membru în conducerea Consiliului
Mondial al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor Europene, iar ca patriarh a
vizitat mai multe Biserici Ortodoxe surori, precum și comunități
ortodoxe românești din Occident (Suedia, Elveția, SUA).
Plin de întristare pentru bisericile din București martirizate
prin demolare sau umilite prin translare și izolare, îngrijorat de o
eventuală demolare sau mutare a Reședinței și Catedralei Patriarhale
de către autoritățile comuniste, dar și plin de milă pentru
poporul român privat de libertate și înfometat de sărăcie, Părintele
Patriarh Iustin a trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986,
cu speranța unor vremuri mai bune. A fost un arhipăstor maiestuos
și sobru ca un voievod, iar în tăcere impusă, un neînfricat
luptător până la moarte, ca un stâlp neclintit în mijlocul furtunii.
Mai precis, când dictatorii comuniști voiau să mute sediul Patriarhiei
la Mănăstirea Văcărești din capitală, el a refuzat categoric.
Era o îndrăzneală greu de tolerat din partea soților Ceaușescu.
Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind
un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea
sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa
pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă
și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea
discret, dar eficient.
Cunoscând multa sa hărnicie și dăruire jertfelnică pentru
Biserică, moștenirea spirituală și culturală lăsată nouă, celor
de azi, precum și lumina înțelepciunii sale în relațiile Ortodoxiei
românești cu alte Biserici, în duh de pioasă recunoștință și
prețuire, aducem omagiu de pomenire și cinstire memoriei sale
ca unui mare ierarh român, care a păstorit în vremuri grele,
când se demolau biserici și se chinuiau conștiințe creștine. De
aceea, ne rugăm azi Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul
lui în corturile Sfinților mărturisitori jertfelnici, în comuniunea
Sfinților Părinți, mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, în lumina și
iubirea Preasfintei Treimi.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Argeș, orfan de război, se înscrie la studii la Seminarul
Orfanilor de Război din Câmpulung-Muscel (1922-1930), pe care
îl termină ca premiant. Este ales de Patriarhul Miron Cristea dintre
absolvenții tuturor Seminariilor din anul acela, 1930, și trimis cu
o bursă de studii în Teologie la Universitatea din Atena. În anul
1934 se întoarce licențiat, cu aprecierea „magna cum laude”.
Patriarhul Miron Cristea, urmărindu-i vocația, l-a trimis pe
tânărul licențiat în Grecia să-și continue studiile de specializare la
Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg, Franța
(1934-1936). A susținut doctoratul la Facultatea de Teologie din
Atena, în anul 1937, cu teza: Evagrie din Pont. Viața, scrierile și
învățătura, premiată de Academia de Științe din Atena.
A fost apoi profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din
București (1937-1938), la Facultatea de Teologie Ortodoxă a
Universității din Varșovia (1938-1939), profesor titular de Exegeza
Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava.
În anul 1946 a fost transferat ca profesor la Facultatea de
Teologie din București, iar din anul 1948, la Institutul Teologic
Universitar din București. Astfel, teologul Iustin Moisescu s-a
evidențiat de-a lungul întregii sale vieți ca fiind un om cu o
cultură temeinică și vastă.
Eleganța și erudiția sa academică erau rodul unei vieți dedicate
studiului, fiind, ca profesor, mitropolit și patriarh, o personalitate
cu o solidă formare universitară de tip occidental, dar
folosind ca bază teologia Sfinților Părinți.
Timp de 17 ani ca profesor de teologie, un an ca mitropolit
al Ardealului (1956), 20 de ani ca mitropolit al Moldovei
și Sucevei (1957-1977) și 9 ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române (1977-1986), Părintele Patriarh Iustin și-a dedicat viața
slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Ca mitropolit al Moldovei și
Sucevei, într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții
și presiuni asupra vieții Bisericii, acest distins ierarh român a
reușit, cu răbdare constantă și înțelepciune practică, să păstreze
și să promoveze credința creștină și cultura românească din
Moldova pe mai multe planuri ale vieții bisericești.
Intelectual înzestrat cu un surprinzător spirit practic, ierarhul
cărturar a restaurat sau reparat, în plin comunism, aproape 70
de biserici și chiar a construit unele biserici noi, mai multe case
parohiale, un Cămin modern pentru elevii seminariști și mai
multe sedii de protopopiate.
De asemenea, a construit trei mari clădiri – adevărate monumente
de arhitectură – în incinta Centrului eparhial Iași. Tot ca
mitropolit al Moldovei și Sucevei a restaurat, integral sau parțial,
peste 20 de mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița,
Voroneț, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Râșca,
Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec ș.a., iar la unele dintre
acestea a înființat muzee și colecții de artă bisericească.
În calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-
1986) a continuat osteneala din Moldova și Bucovina, desfășurând
lucrări de restaurare sau reparații la mănăstirile: Curtea de Argeș,
Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Țigănești,
Căldărușani, Biserica „Sfântul Spiridon Nou”, Biserica „Sfântul
Gheorghe Nou”, Catedrala patriarhală și altele.
Părintele Patriarh Iustin a acordat o atenție deosebită activității
editoriale. Conștient de marele folos pe care l-ar avea pentru
cititorii români traducerea în limba lor proprie a principalelor
lucrări teologice, istorice, liturgice și a tot ceea ce ține de trăirea
și experiența filocalică a Sfinților Părinți, a inițiat marea colecție
patristică intitulată Părinți și scriitori bisericești (PSB), proiectată
în 90 de volume. Această lucrare a fost reactualizată recent,
începând cu anul 2007, ca o cultivare a moștenirii spirituale
luminoase pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o. De asemenea,
el a inițiat colecția Arta creștină în România, în 6 volume. A
tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi (1982), o nouă
ediție a Noului Testament (1979), manuale pentru învățământul
teologic superior și pentru Seminariile Teologice, multe cărți de
cult, revistele teologice centrale și alte publicații bisericești.
Prin bogata sa activitate cărturărească, pastorală și internațională,
Părintele Patriarh Iustin și-a înscris numele în rândul ierarhilor
români harnici și înțelepți.
Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară și
cultural-misionară, ierarhul român a reprezentat, cu demnitate și
competență teologică, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional,
la întruniri panortodoxe și interortodoxe sau la întruniri
intercreștine, fiind ales membru în conducerea Consiliului
Mondial al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor Europene, iar ca patriarh a
vizitat mai multe Biserici Ortodoxe surori, precum și comunități
ortodoxe românești din Occident (Suedia, Elveția, SUA).
Plin de întristare pentru bisericile din București martirizate
prin demolare sau umilite prin translare și izolare, îngrijorat de o
eventuală demolare sau mutare a Reședinței și Catedralei Patriarhale
de către autoritățile comuniste, dar și plin de milă pentru
poporul român privat de libertate și înfometat de sărăcie, Părintele
Patriarh Iustin a trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986,
cu speranța unor vremuri mai bune. A fost un arhipăstor maiestuos
și sobru ca un voievod, iar în tăcere impusă, un neînfricat
luptător până la moarte, ca un stâlp neclintit în mijlocul furtunii.
Mai precis, când dictatorii comuniști voiau să mute sediul Patriarhiei
la Mănăstirea Văcărești din capitală, el a refuzat categoric.
Era o îndrăzneală greu de tolerat din partea soților Ceaușescu.
Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind
un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea
sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa
pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă
și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea
discret, dar eficient.
Cunoscând multa sa hărnicie și dăruire jertfelnică pentru
Biserică, moștenirea spirituală și culturală lăsată nouă, celor
de azi, precum și lumina înțelepciunii sale în relațiile Ortodoxiei
românești cu alte Biserici, în duh de pioasă recunoștință și
prețuire, aducem omagiu de pomenire și cinstire memoriei sale
ca unui mare ierarh român, care a păstorit în vremuri grele,
când se demolau biserici și se chinuiau conștiințe creștine. De
aceea, ne rugăm azi Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul
lui în corturile Sfinților mărturisitori jertfelnici, în comuniunea
Sfinților Părinți, mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, în lumina și
iubirea Preasfintei Treimi.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române