Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu şi taina „Rugului Aprins”

Preț normal
37,50 lei
Preț de vânzare
37,50 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786067935905
În 1958, scriitorul Vasile Voiculescu alături de alți intelectuali și preoți au fost arestați pentru „uneltire contra ordinii sociale”. De fapt, singura lor vină fusese participarea la ședințele „Rugului Aprins”, organizate în tihna Mănăstirii Antim. Despre cei care și-au pus toată nădejdea în păstrarea valorilor creștinismului, Securitatea a „dovedit” – prin metodele ei obișnuite – că alcătuiseră „o organizație subversivă unde s-au ținut mai multe ședințe cu caracter conspirativ”. Condamnați la pedepse grele, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Benedict Ghiuș și ceilalți vor plăti un preț greu pentru credința lor. Unii au decedat în detenție, alții la puțină vreme după eliberare (din cauza suferinței îndurate), iar câțiva au apucat timpurile în care au putut istorisi grozăviile din închisori și lagărele de muncă forțată.

Adevărata călătorie a lui Zahei, de Marius Oprea, relatează cazul „Lotul Teodorescu Alexandru și alții” – așa cum a fost denumit de cadrele Securității, după numele de mirean al părintelui Daniil Sandu Tudor –, reconstituit pe baza arhivelor fostei poliții politice, a surselor memorialistice și a altor volume de specialitate.



Cea de-a doua ediție, adăugită și revizuită, a fost completată cu câteva zeci de pagini de anexe, în care sunt reproduse documente revelatoare despre arestarea, anchetarea și condamnarea celor 16 oameni pentru faptul de a fi crezut în Dumnezeu și în poezie.