Spirit şi libertate. Încercare de filosofie creştină

Volumul prezintă încercarea lui Berdiaev de a analiza dimensiunea spirituală a existenței și de a observa cum se manifestă actul creator (și libertatea!) prin om: „Libertatea, cu dialectica ei interioară, cu destinul tragic ce îl poartă în sine, e o experiență inerentă însuși creștinismului. Cel ce a depășit definitiv seducțiile și tentațiile umanismului, cel ce a descoperit neantul divinizării omului de către om, niciodată nu mai poate renunța la libertatea ce l-a condus la Dumnezeu, la această experiență definitivă ce l-a eliberat de Rău. Nu se poate menține pe un teren abstract problema libertății religioase și nici tratarea ei din punct de vedere static. Eu am venit la Hristos prin libertate, prin experiența intimă a darurilor libertății, credința mea creștină nu este credința datinilor patrimoniale primite ca moștenire, ci am moștenit-o printr-o torturantă experiență de viață interioară. Nu cunosc constrângere în viața mea religioasă, nu cunosc experiența credinței sau religiozității autoritare. Se pot opune acestui fapt formule dogmatice și teologii abstracte? Nu, căci pentru mine nu vor fi niciodată cu adevărat convingătoare. Libertatea m-a condus la Hristos și nu voi cunoaște alt drum ce duce la El”.

 

***

 

Potrivit lui Gheorghe Vlăduțescu: „Ideea existenței unei filosofii creștine determină situarea în alt referențial, tocmai prin trecerea dincolo, în ordinea profunzimii, de „încercare”, de punere în situație și în doctrinaristic, de acesta într-o logică oarecum ficționalistă, ce ar fi dacă? (ce ar fi dacă lucrurile ar sta în acest fel, în altul, platonic sau aristotelic sau hegelian) de aici și dificultățile în identificarea statutului, înmulțite, din interior, de formele istorice ale filosofiei creștine însăși. Bunăoară, thomismul de azi, exemplifică Berdiaev, este o revenire la „gândirea catolică a Evului Mediu”, barthianismul la „sursele Reformei”. Or, era nevoie de o întoarcere „la origini” pentru o autentică înnoire, mai exact, pentru determinarea „unei mișcări creatoare” în creștinismul de azi. Cercetarea, la nivelul fundamentelor, a ideii de filosofie creștină ținea ea însăși de acest program. Aplicat în mai mare măsură ordinii de exercițiu, Gilson, și ordinii de specificație (sau naturii filosofiei), Maritain, amândoi treceau, la o justificare a filosofiei creștine, totuși, prea din interiorul filosofiei. Raportul dintre măsurat și măsură era, orice s-ar spune, inversat. Mai degrabă însă trebuie pornit dinspre creștinism, pentru a fi în măsură să justificăm ideea de filosofie creștină. Este ceea ce avea să facă Berdiaev, de două ori, memorabil: o dată prin întoarcerea perspectivei, apoi prin aducerea punctului de vedere răsăritean, ortodox”.