Sonetele lui Dionis

Format: 13x20 cm
Pagini: 120
An aparitie: 2012


[MIHAI CĂTRE DIONIS]

Nu-i greu şi nici uşor să scrii sonete,
ci totul e să-ţi aibă pana har,
iar uneori ţi-e dat cît n-ai habar
şi nu te-ncumeţi, Dionis băiete.

Ce-ţi scriu acum aş vrea să nu te-mbete,
dar dacă n-ai un sfanţ în buzunar,
talanţi, în schimb, atîţia ai măcar
cît să te simţi nu vrabie, ci erete.

Te-aş pizmui, de n-am fi buni amici,
măcar pentru vreun vers sau vreo terţină,
căci uneori aşa frumos le zici
că-mi pare jalea lumii mai puţină,
iar limba noastră crudă de pe-aici
îmi sună ca o muzică divină.

Al tău amic dintotdeauna,
Mihaiŭ*

***

Din Sonetele lui Dionis:

XCV

Trei ani avea Mihai mai mult ca mine**,
dar mă simţeam un ţînc pe lîngă el
şi să-l ascult aveam atîta zel
încît şi azi să rîd de mine-mi vine.

Şi el. ce-i drept, se cam umfla în sine
şi îmi spunea, cu morgă, “băieţel”***,
însă ţinea la mine într-un fel
ce m-a făcut mereu să mă simt bine.

Şi-n toată viaţa noastră, mai tîrziu,
mi-a fost atît de drag în umbra lui
ca Dante-n umbra lui Virgil să fiu,
încît şi-acum, bătrîn cum altul nu-i,
de mi-ar ieşi ca prin minune-n faţă,
m-aş face mic şi i-aş cerşi povaţă.


* Nu putem şti cîte şi care dintre sonetele prietenului său Dionis apucase “Mihaiŭ” să le citească la data (1881) cînd i-a dedicat acest sonet epistolar (păstrat, printre hîrtiile lui Dionis, chiar în plicul în care a fost expediat de la Bucureşti la Iaşi – şi care are pe verso iniţialele expeditorului: M. E.). Cert este că majoritatea sonetelor lui Dionis ajunse pînă la noi sînt mult ulterioare mutării lui Eminescu la cer (1889). Cîteva (şi care se numără printre cele mai reuşite, după părerea mea) au fost scrise chiar după împlinirea vîrstei de 100 de ani (1953). “Judecata” lui Eminescu (care are şi o notă de bunăvoinţă şi delicateţe amicală) trebuie luată, deci, în limitele ei conjuncturale.
** Deci, Eminescu fiind născut fie în 20 decembrie 1849, fie în 15 ianuarie 1850 (data adoptată oficial), Dionis se va fi născut cel mai probabil în 1853 (sau, cel mai devreme, spre sfîrşitul lui 1852).
*** În sonetul-prolog apare adresarea “Dionis băiete”, iar de-a lungul sonetelor, de mai multe ori, “frate Dionis”. Dionisie Deleanu, cînd nu-l denumeşte pe prietenul său Mihai(l) sau chiar Eminescu, îi spune “Bădia”. În epistola care s-a păstrat, Toma Nour îi scrie amicului său despre “Bădia al tău”, cu referire clară la Eminescu (al cărui prenume el îl grafiază invariabil Mihail).