Sfinții Îngeri. Sfântul Înger Păzitor

Preț normal
6,00 lei
Preț de vânzare
6,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731981369

Anunță-mă când reapare în stoc!


„Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pentru noi. Iar dacă te rogi cu adevărat, vei afla multă întărire şi încredinţare şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil Proorocul şi-ţi vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă” – Evagrie Ponticul. 
 
„Eu, îngerul pocăinţei, vă zic, însă: Nu vă temeţi de diavoli, pentru că eu am fost trimis ca să fiu cu voi care vă pocăiţi din toată inima şi să vă întăresc în credinţă. Credeţi dar în Dumnezeu, voi, care pentru păcate v-aţi deznădăjduit de viaţă! Căci, dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima şi lucraţi dreptatea în restul zilelor vieţii voastre şi-I slujiţi cu dreptate după voia Lui, vă va ierta păcatele de mai înainte şi veţi avea putere de a stăpâni poftele celui rău” - Păstorul lui Herma. 
 
Cuprins 
 
 
 Ce sunt îngerii? / 5 
Îngerii în raport cu Mântuitorul Iisus Hristos / 9 
Ceata sfinţilor arhangheli / 14 
Rolul îngerilor în Biserică / 17 
Rolul îngerilor faţă de fiecare credincios în parte, ca protectori şi îndrumători / 21 
Menirea îngerului păzitor / 25 
Păcatul îndepărtează pe îngerul păzitor de la noi / 30 
Îngerul cel rău (diavolul) / 38 
Rolul îngerilor în Parusie / 40 
Acatistul Îngerului Păzitor al vieţiiRugăciuni către sfântul înger păzitor / 60